Dacă mireasa nu s-a arătat înainte de marele eveniment, mirele și-a petrecut ultima noapte de burlăcie printre admiratorii săi. Îmbrăcat într-o ținută lejeră, prințul le-a acordat foarte multă atenție copiilor.
În timp ce prințul William era înconjurat de mulțime, fratele său, Harry, a preferat să stea mai retras și a evitat să atragă atenția asupra sa.
"Nu putem crede că a venit să stea de vorbă cu noi", au declarat cei prezenți plini de entuziasm.
La rândul ei, Kate și-a petrecut noaptea de dinaintea nunții alături de familie, într-un hotel de cinci stele care a fost decorat special pentru marele eveniment.La sosire, viitoarea prințesă a fost așteptată de sute de fani. Fațada hotelului a fost acoperită cu un paravan de către angajați pentru ca familia miresei să aibă inimitate şi să poată intra în Rolls Royce-ul care o va duce peste câteva ore spre Westminister Abbey, fără ca blitzurile fotografilor să o surprindă înainte de ceremonie.
De cealaltă parte, Regina Elisabeta împreună cu Prințul Charles și soția sa Camilla au participat la un dineu organizat în ajunul măreței nunți.