NY Times: „Pentru Europa și NATO, o invazie rusă nu mai este de neconceput”. Ce planuri își fac țările aliate

 49 comentarii
Arhiva foto

Pe fondul prăbușirii sprijinului american pentru Ucraina și al ascensiunii candidaturii lui Donald Trump la președinția SUA, națiunile europene și NATO au început să își facă de acum planuri pentru a înfrunta singure Rusia, scrie luni, 29 ianuarie, The New York Times (NYT).

Președintele rus Vladimir Vladimirovici Putin a afirmat la un moment dat că dizolvarea imperiului sovietic a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. La vremea respectivă, în 2005, puțini se așteptau ca el să facă ceva în acest sens.

Dar apoi a urmat ocuparea de către Rusia a Abhaziei și Osetiei de Sud, teritorii aparținând Georgiei, în 2008, susținerea separatiștilor ucraineni din Donbas (regiunile Luhansk și Donețk) și anexarea peninsulei Crimeea în 2014 și, cel mai răsunător, invazia pe scară largă din Ucraina, în februarie 2022.

Acum, după ce candidatura lui Donald Trump pentru un nou mandat la Casa Albă devine tot mai sigură, situația este din nou diferită. Fostul președinte a amenințat în trecut că SUA vor părăsi NATO și a afirmat că nu va veni niciodată în sprijinul aliaților săi. Astfel, în rândul națiunilor europene crește tot mai mult îngrijorarea că Putin ar putea invada un stat membru al NATO în următorul deceniu și că ar putea fi nevoite să facă față forțelor ruse fără sprijinul Washingtonului, mai scrie New York Times.

General estonian: „Multe dintre armatele NATO nu sunt pregătite să lupte împotriva Rusiei”

Acest lucru s-ar putea întâmpla în doar cinci ani după o eventuală încheiere a războiului din Ucraina, potrivit unor oficiali și experți care consideră că această perioadă ar fi suficientă pentru ca Moscova să își reconstruiască și să își reînarmeze armata.

„Întotdeauna am cam bănuit că aceasta este singura amenințare existențială pe care o avem”, a declarat generalul-maior Veiko-Vello Palm, comandantul principalei divizii de luptă terestră a armatei estoniene, despre o posibilă invazie rusă.

„Ultimii ani au arătat, de asemenea, foarte clar că NATO ca alianță militară, dar și o mulțime de alte țări nu sunt pregătite să desfășoare operațiuni pe scară largă, ceea ce înseamnă, în limbaj popular, simplu, că multe dintre armatele NATO nu sunt pregătite să lupte împotriva Rusiei", a precizat generalul Palm în timpul unui interviu, în decembrie anul trecut. „Așa că nu este foarte încurajator (acest lucru)”, a adăugat el.

Ambițiile imperialiste ale lui Putin, trădate de militarizarea economiei și de bugetul pentru armată

Neliniștea față de ceea ce experții descriu ca fiind ambițiile imperialiste ale lui Putin face de mult timp parte din psihicul statelor care se învecinează cu Rusia sau care sunt incomod de aproape. „Cred că pentru Estonia, a fost în 1991” când clopotele „de alarmă” au început să sune, a spus ironic generalul Palm, referindu-se la anul în care Estonia și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică aflată în destrămare la acel moment.

La fel cum liderul de la Kremlin a minimizat avertismentele administrației Biden, potrivit cărora plănuia să invadeze Ucraina, Moscova a respins îngrijorările că Rusia plănuiește să atace NATO. Șeful serviciului de informații externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, a declarat într-un interviu acordat săptămâna trecută agenției de stat RIA Novosti că aceste îngrijorări fac parte dintr-o campanie occidentală de dezinformare menită să stârnească nemulțumirea împotriva Moscovei.

Îngrijorarea Europei a fost alimentată și mai mult în ultimele luni de militarizarea economiei ruse de către Putin și de creșterea uriașă a cheltuielilor pentru armată și industria de armament, în timp ce, în același timp, unii republicani din Congresul SUA caută să limiteze ajutorul american pentru Ucraina.

„Putin este un prădător”, avertizează Zelenski

„Dacă cineva crede că este vorba doar despre Ucraina, se înșală în mod fundamental”, a avertizat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Forumul Economic Mondial de la Davos, care a avut loc în această lună. „Direcțiile posibile și chiar un calendar al unei noi agresiuni rusești, dincolo de Ucraina, devin din ce în ce mai evidente", a continuat el. „După 2014, s-au făcut încercări de îngheţare a războiului din Donbas (estul Ucrainei, n.r.). Au existat garanţi extrem de influenţi, cancelarul german (Angela Merkel, n.r.), preşedintele francez (Francois Hollande, n.r.). Dar Putin este un prădător care nu se mulţumeşte cu produse congelate”, a mai spus Zelenski în Elveția.

NATO susține că este pregătită să apere granițele tuturor celor 31 de state membre care, în mod colectiv, și-au crescut cheltuielile naționale din domeniul apărării cu aproximativ 190 de miliarde de dolari începând din 2014, când Rusia a invadat prima dată Ucraina (conflictul din Donbas). Dar acesta a fost începutul reconstrucției a ceea ce devenise o rețea militară golită de conținut în întreaga Europă în deceniile care au urmat sfârșitului Războiului Rece, un proces care ar putea dura încă ani buni, spun analiștii.

Acel „dividend al păcii”, așa cum a fost numită această schimbare, a deturnat trilioane de dolari de la bugetele militare pentru a crește cheltuielile pentru sănătate, educație și locuințe. De asemenea, industria de apărare a Europei s-a redus, deoarece cererea de tancuri de luptă, avioane de luptă și submarine a scăzut vertiginos.

În 2006, îngrijorați că nu erau pregătiți pentru un conflict, cei mai importanți oficiali din domeniul apărării din fiecare țară NATO au convenit să cheltuiască cel puțin 2% din producția internă anuală pentru armatele lor. Dar nu a fost o cerință, iar când cheltuielile militare au atins un punct minim în 2014, doar trei dintre cele 28 de națiuni membre ale NATO de la acea vreme au respectat acest criteriu. Începând de anul trecut, doar 11 țări atinseseră pragul de 2%, deși un diplomat occidental a declarat săptămâna trecută că se așteaptă ca aproximativ 20 de state membre să îl atingă în 2024.

Cel mai mare exercițiu militar al NATO după finalul Războiului Rece

Alianța militară condusă de SUA își va testa gradul de pregătire în cadrul unui exercițiu militar de o lună - cu 90.000 de soldați - care a început săptămâna trecută, în ceea ce oficialii prezintă ca fiind cel mai mare exercițiu organizat de NATO de la sfârșitul Războiului Rece încoace. Faptul că exercițiul este un test al modului în care forțele NATO ar răspunde la o invazie rusă a agitat spiritele în statele care au graniță cu Rusia, în special în țările baltice și nordice.

„Nu spun că va merge prost mâine, dar trebuie să ne dăm seama că nu este un fapt sigur că suntem într-o perioadă de pace", a declarat amiralul Rob Bauer din Olanda, președintele Comitetului Militar al NATO, în fața reporterilor, pe data de 18 ianuarie.

Luând notă de planurile NATO menite să reprezinte un răspuns la cele două amenințări principale, Bauer a adăugat: „De aceea ne pregătim pentru un conflict cu Rusia", precum și pentru cealaltă amenințare importantă - terorismul.

Exercițiul NATO, cunoscut sub numele de Steadfast Defender 2024, este doar unul dintre motivele pentru care aliații încearcă să abordeze „focarul” de îngrijorări potrivit cărora Rusia ar putea invada mai devreme sau mai târziu o altă țară, potrivit lui Christopher Skaluba, director al Inițiativei de Securitate Transatlantică la Consiliul Atlantic din Washington.

El a declarat că rezistența Rusiei în fața contraofensivei Ucrainei, echipată de Occident, din vara anului trecut, a arătat că Putin „rămâne pe termen lung” și că ar putea să-și reorienteze economia și populația pentru refacerea armatei în termen de trei până la cinci ani. „Doar pentru că a fost «tocat» totul în Ucraina nu înseamnă că (rușii) au ieșit din schemă pentru un deceniu sau mai mult”, a precizat Skaluba.

Perspectiva sumbră a unui nou mandat al lui Trump

Iar perspectiva revenirii lui Trump la Casa Albă i-a forțat pe europeni să se confrunte cu posibilitatea ca sprijinul american pentru Ucraina sau chiar rolul Washingtonului de lider în cadrul NATO să fie redus în mod drastic chiar de anul viitor, a precizat Skaluba.

Luați împreună, acești factori „supraîncarcă aceste îngrijorări mai largi cu privire la Rusia”, a spus Skaluba. „Acest amestec unic de factori face ca această teamă de lungă durată cu privire la refacerea (forțelor) Rusiei sau cu privire la un atac rusesc asupra NATO să devină puțin mai mare decât a fost în ultimii doi ani”, a adăugat el.

Îngrijorări tot mai mari în Suedia și Norvegia

Iar în ultimele câteva săptămâni, îngrijorările au devenit și mai pronunțate.

Într-un interviu din 21 ianuarie, unul dintre cei mai importanți comandanți militari ai Norvegiei a avertizat că „avem puțin timp" pentru a construi apărarea împotriva unei Rusii imprevizibile. „Există acum o fereastră care va dura poate unul, doi, poate trei ani, în care va trebui să investim și mai mult într-o apărare sigură", a declarat comandantul general Eirik Kristoffersen.

În aceeași zi, președintele Finlandei, Sauli Niinistö, a încercat să calmeze îngrijorările provocate de informațiile potrivit cărora unul din scenariile din cadrul exercițiului Steadfast Defender va testa modul în care NATO ar răspunde la o invazie rusă în Finlanda. „Niciunul dintre jocurile de război desfășurate de-a lungul deceniilor nu a fost jucat în termeni reali, iar eu nu aș exagera aici”, a declarat Niinistö, în cadrul unei emisiune naționale de radio.

Iar luna aceasta, șeful armatei Suediei, generalul Micael Byden, și ministrul suedez al apărării civile, Carl-Oskar Bohlin, au avertizat fiecare că Suedia trebuie să fie pregătită pentru război.

„Dați-mi voie să o spun cu puterea funcției" și „cu o claritate fără perdea: ar putea fi război în Suedia", a declarat Bohlin, în cadrul unei conferințe de securitate.

Aceste avertismente au stârnit o furtună de critici din partea partidului de opoziție din Suedia și a experților, care au calificat comentariile drept alarmiste și hiperbolice.

„Suedezii se întreabă ce știe guvernul și ei nu știu", a scris Magdalena Andersson, șefa opoziției social-democrate, într-un articol de opinie ulterior. „Suedia nu va fi mai sigură prin sperierea populației", a precizat ea.

Cu toate acestea, Suedia este pregătită să adere la NATO, după ce Finlanda a fost primită anul trecut în alianță, ambele țări lăsând deoparte ani de nealiniere militară din cauza nervozității față de agresiunea rusă din Ucraina. Și chiar dacă a descris această agitație ca fiind „exagerată”, premierul suedez Ulf Kristersson a precizat că Rusia rămâne o amenințare de top la adresa țării sale.

„Nu există nimic care să sugereze că războiul este la ușă acum, dar este clar că riscul de război a crescut semnificativ", a declarat Kristersson, într-un interviu acordat postului Sveriges Radio.

„Este doar o chestiune de când va încerca Rusia să invadeze”

Guvernului estonian nu i-a scăpat faptul că teritoriile pe care Rusia a pus stăpânire în primele zile ale invaziei sale din Ucraina, în februarie 2022 - înainte ca forțele ruse să fie împinse înapoi până la actualele linii de front din estul Ucrainei - sunt aproximativ de mărimea statelor baltice.

„Ambiția lor (a rușilor, n.r.) este de a-și reface puterea", a declarat colonelul Mati Tikerpuu, comandantul Brigăzii a 2-a de infanterie din Estonia, care are sediul la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Rusia.

„Nu credem că această întrebare este dacă Rusia va încerca sau nu să invadeze”, a spus luna trecută colonelul Tikerpuu, la sediul comandamentului său de la baza militară Taara. Pentru mulți estonieni, a adăugat el, „este doar o chestiune de când”.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (49)
  • Avatar comentarii

    DMV75 29.01.2024, 23:04

    Toate canalele de manipulare, gen NYT, dau dovada de o ipocrizie fenomenala. Pana la intervenția Statelor Ipocrite ale Americii în Ucraina cu Euromaidanul, totul era linistit. Nimeni nu se gândea la consecințe. La fel ca și în cazul Primaverii arabe. Si odata Rusia trezita se mira ca vor exista repercursiuni. Din cele mai nefaste. Asa se întâmplă când birocrati fără valoare ajung sa conducă uitând ca americanii nu își protejează decât propriile interese și ca nu le pasa ce lasă in urma.

  • Avatar comentarii

    usernameGigel 29.01.2024, 23:11

    De grane depindeam de Ucraina, iar acum preturile s-au dublat. De aparare depindem de NATO. De gaze depindem de Rusia. Cand o sa ne vina mintea la cap si n-o sa mai punem necesitatile de baza ale oricarei tari in grija altora? In trecut asta se numea suzeranitate. Da. Plateai ca sa nu fii invadat si sa fii aparat de suveran. Care, depinzand de toane, te ajuta sau nu. A se vedea de cate ori am luat teapa de la unguri sau polonezi in secolul XV, iar azi nu e cu mult schimbata situatia.

  • Avatar comentarii

    catalinut111_2 29.01.2024, 23:17

    Mai sigur este ça NATO o sa gaseasca un pretext sa atace Rusia.....de fapt apropierea asta à NATO de granitele rusilor à avut mereu scapul de ai ataca la final ...au resurse mari rusii si trebuie distrusi

  • Avatar comentarii

    robert720 29.01.2024, 23:25

    Rusia bombardata nuclear si la revedere. Cand o sa avem curajul asta? Ca ei CLAR ca nu pot riposta cu tigaile si troacele lor.

  • Avatar comentarii

    AndrewMason 29.01.2024, 23:41

    A tradus Libertatea articolul din NYT, dar mai trebuie tradus o dată: nu mai poate oferi SUA sprijin militar și financiar deci e cazul să lucrăm la schema cu rușii care ar avea planuri (sic!) de refacere a Uniunii Sovietice și de atacare a Europei (vine în răspăr cu propaganda cu rușii care nu erau în stare de nimic și rămâneau fără rachete, dar cine să sesizeze?) și astfel să luăm banii de la fraierii de europeni. Pregătiți-vă portofelele! E plin de nedeștepți care pun botul.

ALTE ȘTIRI
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
MONDEN
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
08:37
România vinde de peste 240 de milioane de dolari într-o țară cu 213 milioane de oameni. Ce trimitem peste Atlantic
08:36
Donald Trump promite că va da 5.000 de dolari fiecărui cetățean dacă republicanii câștigă alegerile din SUA
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală