Și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI survolează zona, în căutarea fetei dispărute. Fata a plecat de la centrul de plasament din Lupeni, împreună cu cinci copii, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, într-o tabără de vară, organizată de către preotul parohiei Bărbăteni, din Lupeni, Cristian Olaru.
"Până să ajungem în Poiana Pelegii, noi, adulții, ne-am împărțit în așa fel încât niciunul dintre copii să nu se rătăcească. Astfel, în faţa grupului mergeau doi adulţi, la mijloc erau alţi trei adulţi, iar eu şi restul adulţilor eram în spate. Fata participa pentru prima dată în tabăra pe care am organizat-o și era cam retrasă, însă am făcut tot posibilul să o integrăm, și chiar am crezut, la un moment dat, că am reușit. Miercuri, fata s-a grăbit spre cort şi am crezut că are necesităţi fiziologice. Și-a luat ghiozdanul cu haine şi a plecat", a precizat preotul Cristian Olaru.
Preotul care o avea în grijă pe fată spune că în scurt timp și-au dat seama că fata lipsește și au plecat să o caute. Când au văzut că nu reușesc cu nici un chip să dea de urma ei, în jurul orei 16:00, au pornit spre refugiul Salvamont din zonă, unde salvamontiștii stau în permanență pe timpul verii, și au anunțat dispariția fetei. Salvamontiștii au pornit imediat în căutarea minorei, însă până la lăsarea întunericului nu au reușit să o găsească. Preotul din Lupeni a mai precizat că nu a mai reușit să anunțe dispariția fetei la 112 deoarece în acea zonă nu este semnal pe nici o rețea de telefonie mobilă.
Potrivit polițiștilor, Daliana Rădoi are 1,50 - 1,55 metri înălțime, 55 - 60 de kilograme, faţă rotundă, ochi verzi, păr şaten, tuns scurt, ondulat, cu breton neregulat. La data dispariţiei, minora era îmbrăcată cu un hanorac maro, cu imprimeu de culoare portocalie, pantaloni tip colanţi negri, pantofi sport albi, iar pe cap purta un fes negru. Aceasta avea un rucsac roşu cu negru, în care se aflau doar obiecte de îmbrăcăminte, fără documente de identitate sau bani. Oricine poate oferi detalii cu privire la minora dispărută este rugat sa apeleze serviciul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
Reprezentantul DGASPC Hunedoara, inspector Cristina Sav, a precizat: "Adolescenta nu are probleme de sănătate, a terminat clasa a VII-a cu media 10 la purtare şi nu a lipsit niciodată nemotivat din centrul de plasament. Aceasta face parte dintr-o familie monoparentală din Valea Jiului şi a fost preluată de la mamă în sistem de protecţie din cauza condiţiilor precare de trai ale familiei".