UPDATE | Reacția Uber în cazul adolescentei din București care a reclamat la poliție că un șofer a agresat-o verbal: „Avem toleranță zero la astfel de cazuri”

Comentează

O elevă de 17 din București, care a solicitat un șofer Uber și a călătorit cu el până acasă, susține că șoferul i-a vorbit tot drumul despre viol, droguri și sex, i-a pus întrebări personale, iar la final a refuzat să-i ia banii pe cursă, spunându-i că „ne vom mai vedea”. Adolescenta s-a adresat poliției, dar oamenii legii nu i-au primit plângerea.UPDATE - 11:25. Reacția Uber: „Avem toleranță zero la astfel de cazuri”

Compania a transmis luni, după publicarea acestui text, că nu permite astfel de comportamente în rândul șoferilor și că va colabora cu poliția în cazul în care va fi solicitat acest lucru.

Redăm integral comunicatul Uber:

„Uber are toleranță zero la cazuri de agresiune verbală sau fizică împotriva pasagerilor sau a șoferilor parteneri. Atunci când primim o plângere de acest fel, avem o echipă dedicată care investighează. În plus, colaborăm mereu cu poliția dacă ne sunt solicitate date și ajutăm investigația în orice fel putem”.

Abia la o a doua secție de poliție a reușit să reclame ce i s-a întâmplat. Pe de altă parte, compania susține că respectivul șofer are mii de curse făcute și un rating bun.

cropped shot of woman on couch using smartphone with uber logo on screen

Fata a povestit pentru Libertatea că a urcat în mașina bărbatului în zona Parcului Tei miercuri seară.

Încă de la început, spune ea, șoferul i-a pus multe întrebări, i-a cerut să-i spună cum o cheamă, ce vârstă are, de unde vine, dar fata a refuzat să converseze, pretextând că e obosită.

„A tot insistat să-mi dea o bomboană, deși i-am spus că nu vreau. Apoi a început să vorbească despre viol. M-a întrebat dacă am prietene care au fost violate, cazuri concrete. Următoarea întrebare a fost dacă am făcut sex”, a declarat tânăra pentru Libertatea.

Șoferul s-ar fi oferit și să-i facă rost de droguri, susține fata, încă îngrozită, și i-ar fi spus că la festivaluri și concerte nu se poate distra fără ele.

La final, bărbatul nu i-a luat banii pe cursa care a costat în jur de 30 de lei, spunându-i că „ne vom mai vedea”. Nici nu a dus-o până în fața casei, așa cum i-a cerut, ci a lăsat-o la o stradă distanță.

„Eram speriată, am tăcut. I-am întins banii, dar a zis că nu-i vrea, a zis că ne mai vedem noi. I-am lăsat pe bord”.

Tânăra și tatăl ei s-au dus la poliție să depună plângere, dar polițiștii nu au acceptat-o

Fata i-a povestit tatălui său ce s-a întâmplat, iar a doua zi au mers împreună la poliție. Tatăl a fost cel care a redactat plângerea, însă polițiștii nu au acceptat-o, pe motiv că există prea puține informații. Asta, deși au atașat plângerii și o captură foto din aplicația Uber, cu fotografia bărbatului și ratingul de șofer.

Tatăl și fiica nu au renunțat, s-au dus și la o altă secție de poliție, unde au reușit să depunsă reclamația. Acum așteaptă să fie chemați la audieri.

În aplicație, șoferul apare cu un rating de 4,94 din 5

Cursa a fost comandată de pe contul unei prietene a tinerei agresate, însă acesta a fost blocat imediat după ce a sunat la companie și nu mai poate accesa aplicația.

Contactați de Libertatea, reprezentanții companiei spun că în astfel de cazuri în care un șofer este reclamat de utilizator prin aplicație, contul șoferului este suspendat temporar până la lămurirea situației. În cazul în care intervine poliția, iar concluziile anchetei sunt împotriva șoferului, contul de Uber al acestuia este dezactivat definitiv.

„Este singurul lucru pe care îl putem face noi. De restul se ocupă poliția”, au precizat pentru Libertatea reprezentanții companiei.

În aplicația mobilă, șoferul apare cu un rating de 4,94 din 5, conform unei capturi foto postate de tatăl tinerei agresate pe pagina sa de Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
21:59
Iranul produce drone și rachete și se înarmează în liniște cu ajutorul Rusiei: este „bine aprovizionat” pentru reluarea ostilităților
21:58
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
21:23
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
21:22
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
TRENDING
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...