3921-128544-foto1.jpg

Potrivit posturilor de televiziune turceşti, la bordul avionului, un Boeing 737, se aflau 135 de persoane şi opt membri ai echipajului.

3921-128545-foto20.jpg

Aparatul de zbor a ratat pista de aterizare şi s-a prăbuşit pe un câmp, la o distanţă de un kilometru faţă de aceasta, în apropiere de autostrada A9. Un martor ocular a declarat că la impactul cu solul aeronava s-a rupt în trei părţi.

3921-128546-foto4.jpg

80 de persoane au fost rănite

“Motorul a sărit, pur şi simplu, din avion, o aripă este ruptă, iar coada aparatului s-a desprins”, a mai precizat acesta. Pompierii şi peste 60 de ambulanţe s-au deplasat imediat la faţa locului. Presa olandeză a relatat că cel puţin nouă oameni şi-au pierdut viaţa, însă ministrul turc al transporturilor a declarat că nu au existat morţi.

3921-128614-spateleavionului.jpg

Cel puţin 80 de persoane au fost rănite, din care 25 sunt în stare foarte gravă. Până la închiderea ediţiei, nu se cunoşteau cauzele accidentului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.