O bătrână de 92 de ani din Iași a murit înecată în fântâna din curte. Polițiștii iau în calcul și o posibilă sinucidere, pentru că nu știu deocamdată cum a ajuns femeia în fântâna din curte.
Bătrâna de de 92 de ani căzută în fântână era din satul Slobozia, comuna Voineşti, și a murit joi după ce a căzut în fântână. Rudele femeii spun că aceasta dispăruse de aproape jumătate de oră, iar în cele din urmă au găsit-o înecată.
În urma unui apel la serviciul de urgenţă, la faţa locului a fost trimis un elicopter SMURD, care a început imediat manevrele de resuscitare.
„La pacienta în vârstă de 92 de ani, care a căzut în fântână, s-a deplasat un echipaj aerian SMURD. S-a încercat resuscitarea la faţa locului, însă, din păcate, manevrele nu au avut niciun răspuns, astfel că, în cele din urmă, a fost constatat decesul“, a declarat pentru ziaruldeiasi.ro profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.