O bătrână din Spania a fost bătută cu sălbăticie de un român în timp ce era tâlhărită, conaționalul fiind prins ulterior de oamenii legii când încerca să părăsească țara.
O femeie de 64 de ani a fost bătută cu sălbăticie și tâlhărită de un individ, pe 15 aprilie. La intrarea în locuință, agresorul s-a strecurat prin spatele ei și a izbit-o cu capul de ușa de metal. Apoi a lovit-o cu pumnii și picioarele, notează newsromania.net.
Atacatorul a fugit cu poșeta femeii din care a luat banii și apoi a aruncat-o. Victima a fost transportată de urgență la spital unde a rămas internată mai multe zile.
La patru zile distanță atacatorul a fost identificat de polițiștii spanioli ca fiind Stoian Marcel Gongu, condamnat în 2006 pentru un omor comis în Cádiz, Spania. În 2014 el a fost eliberat și s-a stabilit la Algeciras, în sudul Spaniei, aproape de Gibraltar.
Gongu, în vârstă de 30 de ani, este o persoană extrem de violentă, au explicat pentru publicația El Español surse din poliție. Anchetatorii au confruntat imaginile acestui atac cu altele surprinse pe 17 aprilie când o tânără a fost atacată tot în Algeciras.
Ofițerii de poliție s-au dus la locuința lui Gongu din Cádiz, la aproximativ 100 km de locul atacurilor, dar nu l-au găsit.
El a fost arestat pe 20 aprilie în Málaga în timp ce încerca să ajungă în România.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/qCyJMCGzQKE" frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
Un alt român din Spania a vrut să se sinucidă pentru o tânără cunoscută pe Facebook. El a mers în Italia să o cunoască și a fost refuzat.