O biată femeie din mica așezare botoșăneană Socrujeni și-a găsit sfârșitul într-un mod pe cât de ciudat, pe atât de tragic. Bătrâna a căzut, cum nimeni nu poate să-și explice, într-o fântână aflată la doi pași de gospodăria ei.
Când femeia a pornit-o pe uliță cu cobilița în mână să scoată apă din fântâna de lângă curtea ei nici unul dintre consăteni nu a văzut-o. Poate că așa bătrâna în vârstă de 73 de ani ar fi primit ajutor și nu s-ar mai fi dezechilibrat cine știe cum și nu ar mai fi căzut în puțul adânc de 13 metri. Așa însă, singură, ea a făcut - cel mai probabil -, o mișcare imprudentă și a căzut în fântână. Cadavrul a fost observat de un alt țăran care, atunci când, la rându-i, a vrut să scoată apă a observat ceva în neregulă în fântână. Cu ajutorul unor accesorii specifice, trupul neînsuflețit al femeii a fost scos la suprafața de echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti. În timp ce poliția din localitate a deschis o anchetă, sătenii caută acum alt loc de unde să poată să bea apă pentru că fântâna în care s-a înecat consăteanca lor va fi închisă.