Incendiul la biserica din Valea Danului a izbucnit în timp ce enoriaşii erau în lăcaşul de cult, la slujbă. Aceştia au reuşit să se salveze şi să cheme pompierii.
Incendiul a izbucnit în podul bisericii şi s-a extins apoi spre acoperiş, din motive încă necunosute.
La faţa locului a ajuns şi primarul. "Eu sunt aici şi arde cu vâlvătaie. Era slujbă. Oamenii erau în biserică şi au fugit când au văzut că flăcările au cuprins acoperişul bisericii. Nu e nicio victimă, dar arde puternic", a spus acesta, potrivit Mediafax.