O femeie a primit doar șase ore de trăit după ce i-a cedat ficatul, însă, în mod miraculos, a primit un organ fix în ultimele momente.
Nina Jaggers, o bunică în vârstă de 54 de ani din Marea Britanie, a suferit două atacuri de cord, în urma unei come induse, după ce organele ei au început să cedeze pe rând. Medicii i-au dat atunci doar 6 de ore de trăit, scrie Metro.
Mai mult decât atât, fiicelor femeii li s-a spus să se aștepte la ce e mai rău și să pună toate lucrurile în ordine, pentru că mama lor nu va mai trăi mult.
Totuși, numele ei a fost pus primul pe lista persoanelor care așteaptă un transplant, iar în mod miraculos, a apărut și donatorul.
"Să găsești un ficat în 24 de ore este incredibil… iar când fiicele mele au aflat starea mea, eu mai aveam doar 6 ore de trăit", a spus Nina.
"Chiar și acum când ajung la clinică, doctorii și asistentele îmi zâmbesc și îmi spun că sunt un miracol", a mai precizat femeia.
La o săptămână după ce a primit transplantul, Nina a fost externată. Ea speră acum să găsească familia donatorului pentru a-i mulțumi.
FOTO: FACEBOOK