O mamă și-a lăsat cei doi copii, în vârstă de șase ani și 11 ani, singuri. Femeia le-a pregătit o cratiță cu supă și a plecat în Paris pentru a-și planifica nunta, relatează BBC News.
Cei doi băieți au fost lăsați acasă de mama lor, care a plecat din orașul britnaic Bradford către Paris. Femeia cunoscuse un bărbat online și urma să se mărite cu acesta, așa că a vrut să meargă în capitala Franței pentru a-și planifica nunta.
În acest timp, copiii ei au rămas singuri, cu o cratiță de supă. Totul a ieșit la iveală, după ce băiatul de șase ani a fost luat de la școală de fratele său mai mare. Conducerea instituției a încercat să o contacteze pe femeie, însă fără rezultat. Prin urmare, directorul școlii a alertat poliția, iar băieții au ajuns în grija statului. A doua zi, femeia a apărut la școală, moment în care a fost arestată.
În fața instanței, ea a recunoscut că a plecat din oraș și că inițial a vrut ca băieții ei să stea în grija unui prieten. Copilul ei mai mare, de 11 ani, a convins-o însă că nu este cazul. Așa că cei doi băieți au rămas singuri.
Femeia a fost judecată pentru neglijență și a fost condamnată la șase luni de închisoare. Judecătorul cazului a afirmat că aceasta și-a pus copiii în pericol, însă că din fericire nu s--a întâmplat nimic.