Astfel, peste 760 de copii au fost abandonaţi, în primele şase luni ale anului, în maternităţi şi în unităţi sanitare, 656 au fost externaţi, însă doar pentru 264 dintre ei a fost posibilă întoarcerea în familie.
Astfel, nu mai puţin de 768 de copii au abandonaţi în unităţi sanitare. Dintre aceştia 264 s-au reîntors în familie, cinci au fost plasaţi la familia extinsă, 14 la o familie sau o persoană, 288 la asistenţi maternali, 31 în centre de plasament, 12 în centre de primire în regim de urgenţă şi 42 sunt în alte situaţii.
Printre principalele motive pentru care cei mici sunt abandonaţi se numără sărăcia, lipsa educaţiei sau lipsa unei familii.
Sursă: Mediafax