O clipă de neatenţie l-a costat pe George Naghi viaţa! Soţia acestuia explică povestea tragicului accident
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Citeşte aici scrisoarea integrală trimisă de Alina Naghi:
Dragii noştri,
Folosesc această formulă- noştri- deoarece scriu aceste rânduri în numele NOSTRU. Al meu şi al dragului meu soţ, GEORGE NAGHI, despre care NU pot accepta că nu mai este lângă mine, lângă noi, acum!
Încep prin a adresa toate mulţumirile din lume tuturor românilor care ne-au fost alături în aceste grele momente prin care destinul a vrut să ne încerce!
Mulţumim tuturor cetăţenilor care l-au cunoscut sau nu pe GEORGE NAGHI, oameni care au avut de transmis cuvinte frumoase despre cel care a fost un om bun, dornic de a oferi fericire tuturor celor de lângă el, de-a lungul întregii sale vieţi!
Mulţumim, din tot sufletul, ÎNTREGII PRESE DIN ROMÂNIA (ziare, posturi de radio şi de televiziune) care au transmis, în acele zile, informaţii ample şi, în ce mai mare măsură, corecte, în legătură cu toate evenimentele petrecute atunci!
Mulţumim autorităţilor centrale şi locale, care s-au implicat, efectiv, în acţiunile funeraliilor pe care, singuri, nu le-am fi putut organiza, în ceasurile de cumpănă şi suferinţă prin care am trecut!
Mulţumiri milioanelor de necunoscuţi de pe cuprinsul întregii ţări care fie au transmis mesaje, pe toate căile de comunicare posibile, fie au participat direct ori prin intermediul televiziunilor la momentele tragice ale plecării dintre cei vii a unui om care mai avea atâtea de făcut pe acest pământ.
Dragii noştri,
Este de datoria mea să lămuresc, public, pe toată lumea, în legătură cu împrejurările în care s-a întâmplat nenorocirea: ne aflam în barcă, pe Borcea, în acea nenorocită după-amiază de duminică. Plecasem de la casa de pe Dunăre şi pentru că eu stăteam foarte încordată în barcă şi mă ţineam cu braţul de marginea şalupei, George m-a îndemnat să mă relaxez şi să îmi proptesc picioarele în locul special, din faţa scaunului. Pentru că eu nu înţelegeam unde era acel loc, s-a aplecat pentru a-mi arăta. Ultima secvenţă pe care mi-o amintesc este a bătăii sale din picior, prin care îmi arăta cum să îmi pun piciorul în acel piedestal. A fost o clipă de neatenţie, a mişcat, fără să îşi dea seama, volanul şi barca s-a dus, cu toată viteza, în mal! Iar de acolo… nu mai vreau să-mi amintesc nimic…
Despre starea mea- se pare că a trecut ce a fost mai greu. Am respirat, multă vreme, numai cu ajutorul aparatelor, dar acum respir aproape normal, chiar dacă durerile le resimt, în continuare. Am probleme cu piciorul, nu mă pot deplasa decât în cadru şi, probabil, voi fi operată. Deci mai stau în spitalul din Viena…
Nu vreau să trec şi peste subiectul îndelung vehiculat, legat de Teodor (Doru), băiatul lui GEORGE NAGHI. Unul dintre cei doi copii ai săi, Gina fiind înfiată de foarte mulţi ani. Nu sunt nici un fel de probleme, în primul rând pentru că Doru este un copil bun, cuminte, eu implicându-mă în asigurarea unui drum cât mai bun al său, în viaţă. M-am ocupat şi mă îngrijesc de tot ceea ce a însemnat evoluţia lui în viaţă, desigur, cu acordul lui GEORGE NAGHI care, totuşi, nu s-a grăbit să-şi exprime bucuria că Doru s-a maturizat, tocmai pentru că era acel tip de părinte care prefera să-şi sărute copilul doar în somn, din prea multă dragoste pentru binele său.
Copilul său l-am luat la mine, iar în acea după-amiază, Doru şi soţia lui se aflau la noi acasă, la Dunăre. Material, Doru va avea tot ceea ce are dreptul legal şi mai mult decât atât, pentru că este fiul iubitului meu soţ, George.
Dragii noştri,
Adresez, acum, un mesaj angajaţilor, colaboratorilor şi clienţilor firmei ALDIS, asigurându-vă că firma va funcţiona cel puţin la fel de bine ca şi până acum, produsele vor fi la aceeaşi înaltă calitate, iar miile de locuri de muncă dependente de ALDIS sunt în siguranţă. În memoria lui GEORGE NAGHI care va veghea mereu şi de acolo, din Ceruri, dar şi din faţa fabricii, unde vom înălţată o statuie comemorativă.
În numele lui GEORGE NAGHI vă asigur că veţi găsi, în continuare la noi, ca şi până acum, tot sprijinul solicitat atât pentru miile de cazuri sociale, cât şi pentru proiectele comunităţii, acţiunile culturale, toate cele în care DADI (aşa va rămâne George în sufletul meu) s-a implicat, proiecte pe care le-a sprijinit din tot sufletul său.
Dragii noştri,
Vă transmitem, în final, încă o dată, toate cuvintele de mulţumire şi recunoştinţă, pentru că atunci când treci printr-un moment atât de dificil, înţelegi cât de mult contează omenia. Iar omenia lui GEORGE NAGHI, cel care a dăruit atât de mult, în timpul vieţii lui, a primit, ca dar incomensurabil, omenia atâtor oameni adevăraţi. Poate şi din acest motiv, ploaia îndelungată care s-a pornit, imediat după înmormântare şi a durat toată noaptea, a reprezentat nu doar lacrimile amare după viaţa pierdută, ci şi lacrimi de recunoştinţă pentru bunătatea oamenilor care i-au însoţit plecarea.
Aşa să vă ajute Dumnezeu!
ALINA NAGHI
