Raluca Noacă, în vârstă de 15 ani, a murit după ce mașina în care se afla a lovit frontal un cap de pod în localitatea Perieni. Fata era elevă la Colegiul Tehnic "Alexandru Ioan Cuza", iar vestea morții ei i-a înmărmurit de durere pe cei dragi.
După accidentul care a avut loc în seara de 9 ianuarie, fata a fost transportată la CPU Bârlad, acolo unde, în urma traumatismelor grave suferite, a decedat a doua zi dimineață, potrivit estnews.ro.
Tânărul care a provocat accidentul este un șofer în vârstă de 18 ani, proaspăt posesor al permisului de conducere. Cei doi mergeau împreună în mașină, deplasându-se din direcția Bârlad spre Perieni.
În urma accidentului, șoferul a suferit răni ușoare, dar s-a aflat în stare de șoc. Polițiștii de la Biroul Rutier efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte care au dus la producerea accidentului, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
"Șoferul de 18 ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. A fost deschis dosar de cercetare pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor în care s-a produs evenimentul", a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.
FOTO - Facebook.com