Pânza, neterminată, depozitată după o canapea, înfăţişând-i pe Iisus şi pe Maria, este de multă vreme în familia colonelului Martin Kober din Buffalo, New York.
În 2003, Kober s-a hotărât să cerceteze originea tabloului. Antonio Forcellino, artist restaurator şi istoric de artă italian, i-a spus proprietarului că lucrarea este originală, fiind o reprezentare a Pieta, celebra sculptură cu Isus în braţele mamei sale, care se află la bazilica Sfântul Petru.
În cartea sa, intitulată „The Lost Piet”, Forcelino spune: „Am presupus că este vorba despre o copie. În realitate, pictura este chiar mai frumoasă decât versiunile expuse la Roma şi Florenţa. Mai mult, faptul că există porţiuni neterminate demonstrează că în niciun caz pictura nu poate fi o copie a alteia”.
Acesta a adaugat: „Nici un bogătaş nu plătea în perioada Renaşterii o copie neterminată. Sunt absolut sigur că este o pictură a lui Michelangelo”.
Potrivit cercetărilor acestuia, într-o scrisoare păstrată în Biblioteca Vaticanului se menţionează că Michelangelo i-a dat pictura prietenei sale, Vittoria Colonna, în jurul anului 1545, la aproape o jumătate de secol după ce tânărul artist sculptase „Pieta”. Tabloul a aparţinut apoi unei baroane germane, care i l-a lăsat uneia din doamnele sale de companie, cumnata străbunicului colonelului Kober. Pictura a ajuns în America în 1883.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_17180fc5d48413c0cf07b95cf6f5bea5.jpg)
Momentan, familia Kober păstrează tabloul în siguranţă, la o bancă. Experţii urmează să stabilească dacă lucrarea este autentică sau nu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a25ef83be6cf74a4c636b5a407f5e198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_c22d5bbdea50c385ca5dcfa1eee92313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e9a51afda4df509f16aed1a2a534a94b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_4aed25a653312ae60179f9322b8b3347.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3c5512c58c05c0c282e31a8624161e6f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f98f150b8ae16ed142f29c083351d26c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b9271f793a7eb01eee820644a49abd8e.jpg)