Anunțul mai mult decât atractiv a venit din partea unei agenții de plasare de personal medical. O farmacie online din Marea Britanie recrutează medici de familie români, care vor să lucreze din ţara noastră, online şi cu normă parţială, pe salarii de peste 5.000 de lire sterline pe lună. 

Medicii de familie români care vor să lucreze în timpul liber din ţară pentru o farmacie online din Marea Britanie pot ajunge la un salariu de peste 5.000 de lire sterline pe lună.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească medicii care vor să lucreze în acest post sunt:

  • medicii trebuie să fie înregistraţi la Colegiul Medicilor din Marea Britanie.
  • medicii trebuie să ştie limba engleză ca să se califice pentru acest post.
  • Sunt avantajaţi la angajare cei care cunosc şi germana, însă aceasta nu e condiţie eliminatorie.

Jobul pe care medicii români pot să îl aibă lucrând din țara noastră, online, prespune prescrierea de medicamente pentru pacienţilor farmaciei, în baza chestionarelor online, completate de către aceştia. Ulterior, farmacia le va elibera pacienţilor medicamentele prescrise de aceștia.

Pentru mai multe detalii despre acest job atractiv, puteți accesa site-ul ejobs.ro.


Postul, între detoxifiere și autopenitență. Psihologul explică diferența dintre restricțiile autoimpuse din motive de sănătate și din motive religioase


Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Adevarul.ro
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
Observatornews.ro
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI