Incidentul a avut loc, azi, în localitatea Vânju Mare, judeţul Mehedinţi. Prin apelul 112, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat despre faptul că, în centrul orașului Vânju Mare, în fața unui magazin, un bărbat, de aproximativ 70 de ani, a tras cu un pistol, de aproape, în zona tâmplei unei femei de aproximativ 40 de ani, după care și-a tras mai multe focuri de armă în piept.

„La data de 23 decembrie 2021, ora 09.13 , prin apelul 112, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizat despre faptul că, în centrul oraşului Vânju Mare, un bărbat ar fi tras cu un pistol într-o femeie, după care şi-ar fi tras mai multe focuri de armă în piept. La faţa locului, s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a constatat că cele sesizate se confirmă”, au transmis joi reprezentanții IPJ Mehedinți.

La fața locului, s-a deplasat un echipaj SMURD și unul de ambulanță, precum și un echipaj de poliție. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața femeii.

Potrivit acestora, pentru efectuarea de cercetări, în zona comiterii faptei, s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, formată din poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. 

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.