Un autoturism în care se aflau două femei a rămas suspendat, vineri, pe un pod din localitatea suceveană Plopeni, una dintre femei reușind să iasă din autovehiculul care era în pericol de prăbușire în albia unui pârâu.

Potrivit ISU Suceava, autoturismul a lovit o balustradă a unui pod și a rămas suspendat, pe un drum secundar din localitatea Plopeni.

În interior se aflau două femei, iar una dintre acestea a rămas blocată în interior, în imposibilitate de a ieși.

În acest caz au intervenit pompierii militari suceveni, care au asigurat mașina, după care au extras persoana blocată, iar ulterior, autoturismul a fost repus pe carosabil.

„Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime. Cele două persoane implicate, după ce au fost evaluate de către personalul medical, au refuzat transportul la spital”, a menționat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată.

O femeie blocată într-o mașină care rămăsese suspendată pe un pod din județul Suceava a fost salvată de pompierii militariIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.