Femeia, care lucrează la universitatea La Sapienza din capitala Italiei, a avut nevoie de două zile libere, după ce câinele ei a suferit o intervenție chirurgicală. De atunci, a început o dezbatere între universitate și femeie, respectiv dacă motivul concediului medical poate fi luat în calcul. Ajutată de un avocat al unui ONG care se ocupă de protecția animalelor, ea a mers în instanță, unde un judecător i-a dat câștig  de cauză.

Astfel, universitatea va trebui să-i plătească femeii cele două zile de concediu pe care și le-a luat, invocând “motive personale, de familie”. În fața instanței, avocatul a invocat un artidol din Codul Penal italian, potrivit căruia oamenii care abandonează un animal aflat în suferință pot să fie condamnați la un an de închisoare și amendați cu 10.000 de euro.

“Este un pas semnificativ care admite că animalele nu sunt crescute pentru beneficii financiare sau pentru capacitatea lor de a fi folosite la muncă, ci că sunt văzute drept membri ai familiei. Acum, într-o altă situație similară putem să invocăm acest precedent”, a spus președintele ONG-ului.


Citește și: INTERVIU VIDEO/ Medicul ORL-ist Codruț Sarafoleanu: „Tinerii pot ajunge surzi la 30 de ani dacă ascultă în căști muzică dată la maximum”


Foto: Arhivă

Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
PARTENERI - GSP.RO
Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
Playtech.ro
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
Alexandru, tânărul alergător montan ucis de urs în munţii Baiului, ar fi plecat să caute coarne de cerb
Observatornews.ro
Alexandru, tânărul alergător montan ucis de urs în munţii Baiului, ar fi plecat să caute coarne de cerb
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
Transformare incredibilaă a lui Macaulay Culkin, starul cunoscut de toate generațiile după Singur Acasă. Cum arată acum, după ce a devenit tată
Știrileprotv.ro
Transformare incredibilaă a lui Macaulay Culkin, starul cunoscut de toate generațiile după Singur Acasă. Cum arată acum, după ce a devenit tată
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
Telekomsport
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)