O fetiţă din judeţul Braşov a fost diagnosticată cu sindrom hemolitic uremic şi internată de urgenţă la spitalul Marie Curie din Capitală. Micuţa va fi supusă procedurilor de dializă.
Fetiţa are anemie, număr mic de trombocite şi insuficienţă renală acută. Medicii sunt pregătiţi să-i monteze un cateter. Potrivit părinţilor, fetiţa nu a consumat produse lactate de la firma Brădet. La Spitalul Marie Curie se mai află internaţi, în prezent, doi copii cu sindrom hemolitic uremic: o fetiţă din Feteşti şi o alta din Capitală. În jurul orei 12:00, ministrul Sănătăţii a ajuns la spitalul Marie Curie.