La faţa locului au mers un echipaj de descarcerare şi unul de prim-ajutor.

Echipele de intervenție au crezut inițial că este vorba despre o bucată dreaptă de conductă, potrivit Digi24.

Autoritățile au spart faianța piscinei în jurul găurii de scurgere, unde au au constatat că era o conductă cu cot. Pentru a nu o răni mai tare, salvatorii au scos mâna fetiței cu tot cu bucata de conductă în care își prinsese mâna.

Copila a fost dusă la Spitalul Judeţean Constanţa, iar cadrele medicale au decis s-o transporte pe Secţia de Chirurgie pentru a fi anesteziată. Medicii i-au îndepărtat ţeava respectivă de pe mână cu un flex, pe care îl adusese tatăl fetei.

Poliția Constanța a anunțat joi că în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o minoră, de cinci ani, care a rămas cu mâna blocată într-o ţeavă din scurgere. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt”, a anunţat IPJ Constanţa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.