300.000 de euro reprezintă o sumă considerabilă pentru daune morale în România, indicând gravitatea prejudiciului suferit de fetiță și impactul pe termen lung asupra vieții sale.

Fetița, care s-a născut în Craiova, ar fi fost infectată cu bacteria E.coli din cauza unei erori a unei asistente. Cu toate eforturile depuse, inclusiv de medici din București, copila a rămas cu handicap grav care necesită asistent personal. În timpul judecății, spitalul a invocat excepţia prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

În acest dosar, Înalta Curte a menținut suma stabilită, în 2024, ca daune morale de Curtea de Apel Craiova. Inițial, prima instanță, Tribunalul Dolj hotărâse ca daunele să fie de 100.000 de euro.

În septembrie 2021, mama fetiței a deschis acțiune în justiție relatând că, în 2018, la puțină vreme după naștere, în condiţiile în care s-a născut copil normal și sănătos, conform actelor medicale, o culpă medicală a făcut ca fiica ei să rămână cu handicap grav.

Și medicul curant a fost acuzat în acest dosar, dar o expertiză ulterioară l-a scos pe acesta de pe lista vinovaților.

În urma expertizei s-a stabilit că, în timpul unui tratament aplicat în cadrul Clinicii de Chirurgie Pediatrică a spitalului, „minora a suferit o infecție nosocomială, în urma infectării cu E-coli”.

Totodată, s-a arătat că „inocularea a avut loc, cel mai probabil, începând cu data de 15.09.2018, când minorei „i-a fost administrat un tratament de către un asistent medical şi s-a produs perfuzarea în exteriorul vasului de sânge soluţiilor injectabile recomandate de medicul curant”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.