Universitatea Indiana a transmis că toți studenții și tot personalul care lucrează la această unitate trebuie să fie vaccinat până pe 15 august. Politica a fost atacată în instanță de opt studenți care au acuzat că le sunt încălcate drepturile lor constituționale la „autonomie personală” și la respingerea tratamentului medical.

Judecătorul a respins argumentele studenților și a precizat că au alte metode de a evita vaccinarea, stipulând că politica implementată de universitate nu echivelează cu o vaccinare forțată.

Judecătorul a scris în decizie că studenții au la dispoziție o serie de opțiuni, inclusiv aplicarea pentru amânări medicale, luarea unui semestru liber sau frecventarea unei alte școli. Excepții religioase și etice sunt, de asemenea, disponibile pentru studenți, pe care le pot solicita pe site-ul universității.

Un avocat al studenților a anunțat că va ataca decizia cu apel.

Studenții au citat o serie de motive pentru a se opune politicii, inclusiv un risc statistic scăzut de a contracta Covid-19 și impactul neclar pe termen lung al vaccinului.

Plângerea legală a comparat, de asemenea, politica de vaccinare cu studiul Tuskegee, un experiment lipsit de etică în anii 1930 în care pacienții afro-americani au fost supuși în mod deliberat unor tratamentele pentru sifilis.

Indiana este unul dintre cele aproape 600 de colegii din toată țara care au impus vaccinarea anti-Covid-19 în acest an.

Vaccinurile au devenit o problemă controversată din punct de vedere politic în SUA și mulți americani rămân reticienți în a primi vaccinul. Președintele Joe Biden a avertizat că țara nu a reușit să își atingă țintele de vaccinare și a făcut un apel la vaccinare.

Oficialii americani din domeniul sănătății au avertizat, de asemenea, că numărul cazurilor a început să crească în ultimele zile.

Experții spun că este puțin probabil ca pandemia să se termine până când nu vor fi vaccinate suficiente persoane.

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile