O măicuță este medic de familie în centrul orașului Slobozia, iar bolnavii spun despre ea ca le vindecă și sufletele, nu doar trupurile. Maica Paraschiva are 4.000 de pacienți pe liste iar cabinetul ei este mereu plin. Îi ajută pe oameni cu experiența ei iar atunci când nu au bani de rețetă, bagă mâna în buzunar și le dă. După program, măicuța se întoarce acasă, în chilia mânăstirii care o găzduiește.
Cuprins:
Într-un cabinet din centrul orașului Slobozia, maica Paraschiva primește zilnic zeci de pacienți. Îmbrăcată în sutană și halat alb, îi consultă cu atenție pe toți. „Ne-a dat tratament de la dansa. N-aveam bani de rețetă, ne dădea și bani de la dânsa să cumpăram rețeta”, a spus mama a două fetițe pe care le-a dus la cabinet pentru că se simțeau rău.
Maica Paraschiva are 41 de ani, iar când s-a înscris la medicină era deja în slujba bisericii. A ajuns la Slobozia imediat după terminarea facultății, în 2007, arată bzc.ro.
”Când am plecat de acasă la mânăstire, într-o zi a venit cineva și a zis ar fi bine să faci medicina. La început, nu mi-am dorit să mă fac medic. Dar fiind sub ascultare am zis dacă tot mi s-a spus hai sa facem și medicina și să vedem ce iese și iată că a ieșit un lucru foarte bun” a spus Maica Paraschiva.
“Când am intrat prima dată, am zis ca am greșit cabinetul și m-am reîntors și am văzut ca într-adevăr e medic și am mers pe mana dânsei. Îți ridica moralul, îți dă o speranță”, a spus Lucreția Crețu, pacienta măicuței medic.