Medicii din Botoșani fac eforturi mari să îi salveze viața unei adolescente de 15 ani care a fost găsită de mama ei, cu ștreangul de gât. Femeia și-a salvat copilul în ultima clipă.
Tragedia a avut loc luni seara, într-o comună din județul Botoșani.
Familia fetei spune că adolescenta a vorbit o vreme la telefon, apoi a ieșit din casă supărată. Peste puțin timp, a fost găsită într-un ștreang improvizat. Îngrozită, mama a avut putere să rupă imediat ștreangul, apoi a sunat la 112 și a alertat rudele.
La fața locului a ajuns un echipaj de Terapie Intensivă mobilă SMURD, care a acordat primul ajutor, cadrele medicale reușind să stabilizeze funcțiile vitale. Starea fetei era, însă, critică, ea fiind transportată la secția de Pediatrie în comă, potrivit stiri.botosani.ro.
Părinții adolescentei nu știu nici acum ce anume a determinat-o pe fiica lor să recurgă la acest gest.