O mamă şi fiul său din Gorj au suferit arsuri grave după ce au aruncat combustibil în sobă ,iar acțiunea a dus la o explozie.
Două persoane, un bărbat de 51 de ani şi mama acestuia, în vârstă de 84 de ani, din comuna Bâlteni, judeţul Gorj, au suferit, marţi seara, arsuri grave, în urma unei explozii produse după ce au aruncat combustibil în sobă.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au declarat, marţi seara, pentru MEDIAFAX că, din primele cercetări, a reieşit că bărbatul de 51 de ani ar fi aruncat combustibil în sobă, iar în momentul în care a încercat să aprindă focul s-a produs o explozie.
Mama acestuia, o bătrână de 84 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa corpului, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu, în timp ce bărbatul de 51 de ani a fost transportat iniţial la spitalul din Rovinari, cu arsuri pe mâini. Ulterior, medicii au dispus transferul victimei la Craiova.
Din fericire, explozia nu a fost urmată de incendiu.
”În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat, pentru sursa citată, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În luna februarie, doi bătrâni au murit într-un incendiu în Găiceana, Bacău. Focul ar fi pornit de la jarul căzut din sobă.