O mașină cu un duș mobil pornește pe străzile Iașiului pentru a ajuta persoanele fără adăpost

Comentează
Arhiva foto

Pe lângă duș, oamenii vor putea să se tundă și să-și spele hainele la mașină. Există și un spațiu pentru asistență medicală.

Episcopia Romano-Catolică din Iași demarează proiectul „Duș social” prin Asociația Congregația Slujitorii Carității - Opera Don Guanella.

Echipa proiectului vizează identificarea și sprijinire a 110 persoane, fondurile fiind oferite de către Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.

Mașină de spălat cu uscător, duș și spațiu pentru control medical

„Activităţile proiectului au în vedere creşterea ratei de sprijinire a persoanelor fără adăpost, identificarea şi ajutorarea a 110 persoane fără adăpost din municipiul Iaşi. Astfel, dorim să venim în sprijinul acestora prin înfiinţarea serviciului «Duş social». Este o iniţiativă nouă care presupune un vehicul care are o cabină pentru baie, o toaletă, un cabinet de asistenţă medicală, spaţiu de frizerie şi maşină de spălat cu uscător, astfel oamenii străzii se vor simţi respectaţi”, au precizat organizatorii.

Oamenii fără adăpost vor putea să se tundă, dacă doresc

Practic, dușul mobil se va deplasa în zonele în care se cunoaște că ar putea exista astfel de beneficiari, iar echipa din proiect îi va ajuta pe aceștia inclusiv cu folosirea mașinii de spălat sau să se tundă, dacă doresc.

Cantină socială, de 10 ani

Scopul declarat al proiectului este „redarea demnității, egalității și bucuriei” pentru ca oamenii fără adăpost să aibă o șansă mai mare de a se integra în societate.

Redarea demnității pentru oamenii fără adăpost este principalul scop al proiectul

De luni, 8 martie, ora 11.00, mașina va porni pe drum, după ce PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, va prezida o celebrare de binecuvântare a camionetei. Aceasta va fi parcată în două locuri din Iași unde a fost deja solicitată aprobarea Primăriei Municipiului Iași: în apropiere de Casa Sfântul Iosif, în cartierul Bucium, și în zona Piața Nicolina.

Proiectul „Duş social” se alătură unui alt proiect deja în derulare, „Cantina socială”, gestionat de Surorile Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe din Iaşi, care au acelaşi fondator, pr. Alois Guanella.

Proiectul  „Cantina socială” a început în urmă cu 10 ani, în cadrul Casei „Sfântul Iosif”, unde se află și un cămin de bătrâni. La cantina socială, 40 de persoane nevoiașe primesc zilnic un prânz cald şi un pachet pentru cină.<br>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Mona Segal alături de concurenți de la Asia Express 2026
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:41
Admiterea separată la liceu, traseul legislativ al unei legi abrogate
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
14:27
Trump susține că pompierii l-au dus la adăpost după atacurile de la 11 septembrie, deși nu a fost la World Trade Center: „M-au ridicat și au fugit cu mine”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală