O tânără irakiană s-a temut, din cauza situației politice, că cel ce urma să-i devină bărbat nu va primi viză de ședere în România așa că a apelat la un intermediar din anturajul imigranților. O mie de euro, prețul vizei pentru viitorul ei soț irakian, a fost plătită însă pentru că intermediarul afacerii a ”țepuit-o” pe fir au intrat ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA).
După o lungă corespondență pe internet cu iubitul, când lucrurile se îndreptau către o căsătorie sigură, irakiana a decis să-l cheme în România pe cel alături de care voia să-și unească destinele. Cum omul venea dintr-o țară măcinată de războaie, dar și dintr-un loc plin de indivizi care ar putea să aibă legături cu grupările teroriste, obținerea vizei de ședere pe plaiuri mioritice ar fi putut fi, în mintea femeii, un impediment. Așa că a apelat la un cunoscut, un iordanian care i-a garantat cu așa-zisele sale relații la Inspectorul General pentru Imigrări (IGI) că o mie de euro sunt suficienți pentru a-i aduce viitorul bărbat aproape de ea. Cum timpul a trecut iar viza multașteptată și plătită nu a ”răsărit” în pașaportul iubitului ei aflat în Irak, viitoarea mireasa trasă pe sfoară s-a dus la ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) - Serviciul Județean Anticorupție (SAJ) Argeș și l-a turnat pe iordanianul care-i luase banii.
După vreo două luni de filaj și supraveghere tehnică, cel care s-a dat drept intermediar al afacerii cu relații la IGI a fost luat pe sus, iar procurorii de pe lângă Tribunalul Argeș l-au reținut 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. Investigatorii au stabilit că respectivul iordanian - care a cerut o mie de euro pentru viitorul ei soț irakian -, nu avea, de fapt, nici o conexiune la IGI pe care ar fi vrut să o folosească pentru a înlesni obținerea vizei de ședere pentru bărbatul îndrăgostit.