Doi pensionari din Statele Unite demonstrează că dragostea nu are vârstă. John Cook, un veteran de război de 100 de ani, s-a căsătorit cu Phyllis, care pe 8 august va împlini 103 ani. Însurățeii își sărbătoresc noua viață pe care au ales să o trăiească împreună la un azil din Ohio.
Phyllis provine dintr-o familie longevivă deoarece mama ei a trăit până la vârsta de 106 ani, relatează CNN.
John și Phyllis s-au dus săptămâna trecută la tribunal pentru a obține certificatul de căsătorie și atunci au aflat că se pot căsători pe loc.
„Nu ăsta era planul, dar eram acolo și ne-au spus că ne pot căsători. Atunci am spus: «bine, haide să trecem la treabă»”, a declarat John Cook, conform sursei citate.
Nu a fost vorba despre o decizia pripită. Pensionarii erau împreună de un an, înainte de a-și uni destinele.
„Sincer, ne-am îndrăgostit unul de altul. Știu că acest lucru poate suna forțat când vine vorba despre cineva de vârsta noastră, dar noi am făcut-o”, a spus Phyllis Cook.
Ambii bătrâni au fost căsătoriți de două ori, însă au rămas văduvi. Acum, s simt norocoși că au găsit dragostea pentru a treia oară.
„Suntem compatibili în multe privințe și am ajuns să ne bucurăm unul de compania celuilalt”, a mărturisit John.