Mergi direct la conținut »
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > UPDATE. Persoană electrocutată pe podul CFR din parcul Herăstrău. Tânărul are arsuri pe 60% din suprafața corpului

UPDATE. Persoană electrocutată pe podul CFR din parcul Herăstrău. Tânărul are arsuri pe 60% din suprafața corpului

O persoană s-a electrocutat, duminică, în timp ce se afla pe podul CFR din parcul Herăstrău, a anunțat ISU București.

UPDATE ora 21:50: Eurodeputatul USR+ Ramona Strugariu a scris, pe pagina sa de Facebook, că s-a decis transferul în străinătate a tânărului cu arsuri pe 60% din suprafața corpului, informație care ar fi fost confirmată chiar de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

UPDATE ora 19:00: Tânărul cu arsuri pe 60% din suprafața corpului a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, potrivit ISU București-Ilfov, citat de Mediafax.

Tânărul de 16 ani, care a urcat pe arcada podului în încercarea de a-l ajuta, are arsuri pe o suprafață foarte mică și a fost transportat la Spitalul de Arși.

UPDATE 17:50: Cele două persoane, amândoi bărbați, sunt în viață, dar una dintre ele a suferit arsuri pe 60% din suprafața corpului, au anunțat pompierii.

Din primele informații, unul dintre bărbați s-a urcat pe arcadă și s-a electrocutat, iar al doilea a urcat pentru a-l salva.

CFR Infrastructură a transmis că din informațiile pe care le au este vorba ”despre un bărbat care amenință că se arunca de pe pod”.

Aceștia au trimis o drezină din stația Chitila spre Băneasa și urmează să întrerupă alimentarea cu energie a firului de contact.


Pompierii au intervenit cu două echipaje SMURD, autospeciala cu apa și spuma și detașamentul special de salvatori, dar nu au putut interveni imediat, fiind obligați să aștepte decuplarea curentului electric.

Potrivit pompierilor pe arcada metalică a podului se află două persoane.


Citește și:

VIDEO / Cum ajungi din cetățean activist. Bucureștenii au presat autoritățile să facă podul din Herăstrău de sub calea ferată. Acum, caută o soluție pentru podul Constanța


Close
Închide
  Close