O româncă din Spania și-a vândut surorile minore pentru 20.000 de euro, declarând apoi în fața anchetatorilor că așa este tradișia în România.
O româncă a fost arestată în Spania pentru că şi-a vândut surorile minore, de 16 și 17 ani, pentru 20.000 de euro, spunând apoi în faţa anchetatorilor că nu se consider vinovată deoarece e o tradiţie în România ca acest lucru să se întâmple.
Poliţia spaniolă a eliberat acum 6 zile două fete minore, de 16 şi 17 ani, surori, la Valladolid şi Zamora, din mâinile unor clanuri de romi din România care cumpăraseră fetele chiar de la sora mai mare a acestora. Plătiseră câte 10.000 de euro pentru fiecare, notează Observator.tv.
Cele două adolescente fugiseră din casa părinţilor lor unde fuseseră abuzate sexual de propriul tată și se refugiaseră la sora mai mare.
Doar că, în loc să scape de ororile la care erau supuse de tată, au fost vândute de sora lor și de soțul aceseia unor clanuri de romi.
Cei doi vor fi judecați pentru trafic de persoane.
Și la Belfast, Irlanda de Nord, doi români au fost condamnaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism.