De Daniel Stanciu,

Alexandra Furnea, supraviețuitoarea Colectiv care a făcut cunoscut ieri cazul lui Bernie, o tânără de 21 de ani externată din Spitalul de Arși București cu răni deschise, revine cu un update îngrijorător.

„Aseară, Berni a făcut febră foarte mare și a fost dusă de urgență la spital, întâi în Ineu, apoi transferată la Arad, unde a fost internată pe secția de terapie intensivă. Din păcate, a dezvoltat complicații a căror cauză nu a fost încă descoperită”, scrie Alexandra pe Facebook.

Bernie în timp ce este transporată la spital. Sursă foto: Facebook Alexandra Furnea

În postare, Alexandra scrie că doctorii suspectează că tânăra este „infectată cu microbul Clostridium pe care (…) l-a contractat în timpul internării la Spitalul de Arși – o bacterie nosocomială agresivă, multirezistentă și de temut pentru pacienții imunosupresați ca Berni”.

„Din păcate, starea lui Berni este proastă”, continuă aceasta.

Alexandra îndeamnă oamenii să fie alături de Bernie în aceste momente critice și dacă doresc să doneze în cele două conturi deschise pe numele ei.


Alexandra Furnea, supraviețuitoare a incendiului din Clubul Colectiv, a făcut apel pe Facebook pentru o pacientă arsă despre care spune că a fost trimisă acasă de medici, deși avea răni deschise. Este vorba despre o femeie care a fost rănită într-o explozie ce s-a produs în Satu Mare, în noiembrie 2019.

Situație scandaloasă la Câmpulung Moldovenesc. Un tânăr a fost nevoit să-și dezgroape tatăl, după ce Medicina Legală dăduse cadavrul altei familii: „L-au tratat ca pe un sac de cartofi”
Recomandări
Situație scandaloasă la Câmpulung Moldovenesc. Un tânăr a fost nevoit să-și dezgroape tatăl, după ce Medicina Legală dăduse cadavrul altei familii: „L-au tratat ca pe un sac de cartofi”
 

Alexandra Furnea povestește cum și ea a trecut prin momentele prin care trece Berni acum, o victimă a exploziei din Satu Mare, în vârstă de 21 de ani, care a fost externată cu răni încă deschise și infectate.

Rănile lui Bernie, pacienta în vârstă de 21 de ani externată din spital.

Aceasta își amintește perioada în care mama ei a trebuit să o spele de una singură „în cada din garsoniera închiriată din București. Fusesem externată cu plăgi deschise, infectate și în timp ce încerca să îmi facă igiena (…)  mi-a rupt din greșeală o fâșie de pansament care se lipise de plaga de pe spate. Am urlat brusc, necontrolat și am început să plâng” scrie Alexandra pe Facebook.

Ocupați terasele! Ocupați plajele! Acestea sunt sfaturile președintelui și premierului, în fața unui popor îngrijorat, într-o lume în care flăcările se ridică la propriu
Recomandări
Ocupați terasele! Ocupați plajele! Acestea sunt sfaturile președintelui și premierului, în fața unui popor îngrijorat, într-o lume în care flăcările se ridică la propriu
 

Surorii lui Bernie, Andreea „i s-a spus că va trebui să o spele și să o panseze pe Berni singură. Apoi medicii i-au scris în acte că îi recomandă kinetoterapie într-un centru specializat”.

„Ce au omis să menționeze este că nu există așa ceva în România pentru că, de mai bine de 5 ani, autoritățile dorm și se poartă asemenea unor domnișoare timide, care se lasă greu, atunci când sunt invitate la discuții pe tema lucrurilor de care au nevoie pacienții ca Berni”, continuă Alexandra.

Alexandra atrage atenția la faptul că orice persoană poate ajunge la un moment dat în situația în care se află acum pacienta de 21 de ani din Satu-Mare sau în situația în care s-a aflat ea acum 4 ani și jumătate.

Aceasta îndeamnă oamenii să doneze pentru Bernie.

Citeşte şi:

Explozie într-un bloc din Satu Mare. Două persoane au suferit arsuri. 25 de locatari au fost evacuați

Dezvăluiri din viața lui Dincă în arestul Poliției Capitalei. Gestul surprinzător făcut înaintea sărbătorilor și care este atitudinea față de polițiști

O multinațională livrează mâncare Spitalului din Craiova fără autorizație sanitar-veterinară!

Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă
HOROSCOP
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă