Reprezentanţii Camerei Americane de Comerț din România AMCHAM susțin că schimbările de politică fiscală anunţate în noul Program de Guvernare afectează grav stabilitatea şi încrederea în economia românescă.
AMCHAM consideră inoportună înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri, România fiind singura ţară membră a Uniunii Europeane care ar aplica acest tip de impozitare.
”Un asemenea mecanism se aplică în general ca o procedură de simplificare fiscală pentru microîntreprinderi şi IMM-uri. Mai mult, măsura propusă contravine noi directive europene în dezbatere publică, Common Consolidated Corporate Tax Base – CCCTB, plasând astfel România în afara tendinţelor nucleului dur al UE”.
AMCHAM critică şi eventuala introducere a impozitului pe venitul global (IVG) la nivelul persoanei fizice, apreciind că un astfel de mecanism nu este absolut deloc fezabil în prezent, în condiţiile în care situaţia precară a infrastructurii informatice a ANAF face imposibilă implementarea şi aplicabilitatea acestui tip de impozitare.
Măsurile din noul Program de guvernare creează senzația de criză și reflectă o adevărată disperare privind situația colectării la bugetul de stat, a declarat vineri și Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).