Polițistul care a lovit două fete de 11 ani pe trecerea de pietoni, una dintre ele decedând imediat după impact, plecase să verifice domiciliul unui cetățean, la cererea Evidenței Populației, potrivit ministrului Lucian Bode. Acesta avea semnalele lumionase pornite și circula cu viteză, deși misiunea lui nu era urgentă, a mai subliniat ministrul.

Agentul a intrat cu viteză în cele două fete și a oprit după aproape 50 de metri mașina. Apoi a coborât și a sunat la 112.

În intersecția de pe Bulevardul Laminorului unde a murit Raisa oamenii vin încă și aprind lumânări, la 7 zile după tragedie. Fotografii cu fetița sunt puse pe gardul de la marginea trotuarului, jucării de pluș lângă bordura de la marginea șoselei.

Cunoscuți și vecini ai celor două fete, dar și simpli trecători care nu le știau deloc pe copile se opresc, aprind câte o lumânare, unii se roagă, alții plâng. Drama îi mișcă pe toți cei care trec pe lângă locul unde s-a stins Raisa, cu tatăl ei, neputincios, lângă ambulanța în care paramedicii încercau să-i salveze viața, fără succes.

2717499308898819716295391344666428745548534nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9
Filmul crimei din Sectorul 4. Bărbatul căutat pentru crimă i-a mărturisit mamei sale că a omorât-o pe fetiţa de 12 ani
Recomandări
Filmul crimei din Sectorul 4. Bărbatul căutat pentru crimă i-a mărturisit mamei sale că a omorât-o pe fetiţa de 12 ani

Mama fetiției a declarat, citată de Antena 3, că șeful Poliției Capitalie a sunat-o și a prezentat condoleanțe, asigurând-o, inclusiv din postura de tată a trei fetițe, că ancheta se va finaliza și vinovații vor fi pedepsiți.

Sursa citată mai scrie că tatăl Raisei a povestit că frățiorul mai mic al acesteia nu știe, nici după 7 zile, că nu o va mai vedea vreodată pe fată: „Lui Sebi, băiatului mic, nu i-am spus nimic. Ceva, ceva i-a spus soția, încercăm să-l pregătim.”


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Viva.ro
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Top 4 zodii ocrotite de divinitate în vara lui 2023. Le așteaptă doar lucruri minunate
FANATIK.RO
Top 4 zodii ocrotite de divinitate în vara lui 2023. Le așteaptă doar lucruri minunate
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Știrileprotv.ro
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
Observatornews.ro
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Unica.ro
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă