După ce au încheiat filmările pentrtu ediţiile speciale de Crăciun şi de Anul Nou, “Confidenţialii” Oana Turcu şi Cristi Brancu s-au baricadat la Mogoşoaia, acolo unde cei doi au o casă, pentru pregătirile de sărbători. Cristi a împodobit atât bradul din casă, adus de la prietena lor, Gica Olteanu, dar şi pe cei din curte.
Oana şi Cristi au avut, practic, 30 de brazi împodobiti cu luminiţe de Crăciun. În plus, soţia lui Cristi şi-a amintit o reţetă minunată de cozonaci moldoveneşti, cu nucă, rahat şi cacao, pe care a învaţat-o de la părinti, dar pe care a experimentat-o acum pentru prima oară! După încercări îndelungi şi după ce cratiţele au fost puse la grea încercare, Oana a finalizat câţiva cozonaci absolut delicioşi care au inundat casa cu mirosul lor.
Cadourile de sub brad au fost pe măsura unui an plin de succese, atât la Antena 2, cât şi la Ardes Cosmetici. Moş Crăciun i-a adus Oanei un colier din aur cu diamante de care a promis că nu se mai desparte, mai ales că designul lui fusese comandat special de Cristi la o casă de bijuterii din Italia, a căror însemnătate numai ei doi o ştiu!
“Agentul” Cristi a găsit sub brad un Samsung Galaxy Tab, tableta cu care prezentatorul tv va putea fi conectat oricând la noutăţile despre secretele vedetelor. Oana a mai jucat rolul Moşului şi pentru sute de mii de femei din România, căci a oferit produsele cosmetice din linia Oana Turcu la preţul de producţie.