Cancelarul german Olaf Scholz avertizează, într-un articol de opinie publicat luni de revista Foreign Affairs, asupra apariției unui nou Război Rece, subliniind că lumea nu ar mai trebui să fie împărțită în blocuri și făcând apel la construirea de noi parteneriate, relatează Reuters.
Liderul de la Berlin spune că este important ca Occidentul să apere valorile democratice și să protejeze societățile deschise, însă, în același timp, „noi trebuie (...) să evităm tentaţia de a împărţi din nou lumea în blocuri”.
„Aceasta înseamnă să depunem toate eforturile pentru a construi noi parteneriate, în mod pragmatic şi fără ochelari de cal ideologici”, consideră Olaf Scholz.
În acest context, liderul german s-a referit la China și Rusia ca fiind două țări care reprezintă o amenințare pentru lumea multipolară, iar pentru ca aceasta să fie depășită este nevoie de mai multă unitate la nivel european și transatlantic, adaugă el.
„Germanii intenţionează să devină garantul securităţii europene, după cum aşteaptă aliaţii noştri să fim, un creator de punţi în cadrul Uniunii Europene şi un avocat în favoarea unor soluţii multilaterale la probleme globale”, a mai scris Olaf Scholz.
Foto: EPA
ivryernest 05.12.2022, 16:17
Bietul Olaf ! El trăiește într-o realitate personală... Oare nu-și dă seama că lumea este deja împărțită în blocuri ?
seaman651 13.12.2022, 13:17
E Olaf din filmul Overboard. "Don't get any ideas, I brought Olaf."