Soţia preşedintelui ucrainean a participat online, joi, la un eveniment aniversar din Vilnius, Lituania, şi a afirmat că  Ucraina a suferit „un an de iad”.

„Un an de război în toată regula este o dată teribilă de marcat. Pentru că este un an de atac, agresiune şi crime”, a spus Olena Zelenska.

Vineri, 24 februarie, marchează începutul celui de-al doilea an a ceea ce Rusia a numit o „operaţiune militară specială” în Ucraina, un conflict care a ucis zeci de mii de oameni, a distrus oraşe şi a forţat milioane de oameni să fugă.

„Nu aniversăm un an de război, ci marcăm un an de rezistenţă la agresiune, un an de curaj, un an de asistenţă reciprocă şi de salvare reciprocă, un an de umanitate şi un an de prietenie”, a declarat Zelenska.

Sunt sigură că în curând vom putea împărtăşi cu voi cel mai valoros lucru – victoria. Victoria noastră comună.

Olena Zelenska:

La evenimentul de la Vilnius au participat câteva zeci de refugiaţi ucraineni, majoritatea femei şi copii, şi preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.

Volodimir Zelenski este căsătorit cu Olena, 45 de ani, iar împreună au doi copii, pe Oleksandra, născută în 2004, și pe Kirilo, născut în 2013.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.