Criza COVID „ar putea să se întindă până târziu în 2022”, spune dr. Bruce Aylward, oficial OMS, în condițiile în care în Africa, mai puțin de 5% din populație a fost imunizată până acum împotriva coronavirusului. Aproximativ 2,6% dintre dozele administrate la nivel global au fost primite de locuitorii Africii.

În acest context, Bruce Aylward a făcut apel la statele bogate să le ofere prioritate țărilor sărace la achiziționarea de doze de vaccin.

Pot să vă spun că nu suntem pe drumul cel bun. Trebuie să accelerăm pentru că altfel această pandemie se va mai prelungi cu un an din această cauză.

Dr. Bruce Aylward, oficial OMS:

Organizații precum Oxfam și UNAids au criticat Canada și Marea Britanie pentru achiziționarea de vaccinuri pentru propriile populații prin intermediul Covax, programul global susținut de ONU pentru distribuirea corectă a vaccinurilor.

Totodată, potrivit datelor organizației caritabile The Peoples Vaccine, doar una din șapte doze promise de companiile farmaceutice și de țările bogate ajunge în țările cu venituri reduse.

De la începutul pandemiei, peste 242 milioane de persoane din întreaga lume s-au infectat cu coronavirus, iar bilanțul deceselor se apropie de 5 milioane, potrivit worldometers.info.

Foto: EPA

Citeşte şi:

Ciucă premier: până acum am pus grade pe umăr campaniei de vaccinare, DSP-urilor și unor spitale, acum vrem să militarizăm tot Guvernul

Bilanțul COVID: 448 de decese și peste 16.000 de infectări în ultimele 24 de ore

Procesul Colectiv. Avocaţii cer judecarea lui Piedone pentru ucidere din culpă, vătămare corporală şi abuz în serviciu. O posibilă decizie, la finalul lunii

Fiul lui Zoltan Crișan a vorbit despre ultimii ani: „Tati a murit sărac, dar n-a cerșit niciodată”
PARTENERI - GSP.RO
Fiul lui Zoltan Crișan a vorbit despre ultimii ani: „Tati a murit sărac, dar n-a cerșit niciodată”
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Playtech.ro
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Crezul medicului iranian care salvează copii nenăscuți. O tragedie l-a făcut pe Hadi Rahimian să nu mai ridice neputincios din umeri în faţa unei mame disperate
Observatornews.ro
Crezul medicului iranian care salvează copii nenăscuți. O tragedie l-a făcut pe Hadi Rahimian să nu mai ridice neputincios din umeri în faţa unei mame disperate
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie