La începutul lunii octombrie, Merck a publicat datele despre studiile clinice de fază III, care au arătat că pastila sa poate reduce cu 50% riscurile de deces sau de spitalizare pentru persoanele predispuse să facă o formă gravă de COVID.

„Este un progres interesant, deşi trebuie să vedem toate datele complete”, a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier.

Christian Lindmeier a precizat că vaccinurile şi medicamentele împotriva COVID-19 nu sunt singura armă de combatere a noului coronavirus. Purtarea măştilor sanitare şi distanţarea fizică sunt, de asemenea, utile, mai ales pentru persoanele care nu au încă acces la medicamente.

Merck a cerut autorizarea pastilei în SUA

Laboratorul american Merck a anunţat luni că a depus la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă a pastilei sale anti-COVID-19. Dacă va fi autorizat, Molnupiravir ar urma să devină primul medicament antiviral cu administrare orală împotriva COVID și ar reprezenta un progres major în lupta împotriva pandemiei.

O analiză interimară a rezultatelor furnizate de cei 775 de pacienţi din studiul Merck a descoperit că 7,3% dintre cei care au primit de două ori pe zi timp de cinci zile Molnupiravir au fost spitalizaţi în primele 29 de zile după tratament, comparativ cu procentul de 14,1% în rândul celor care au primit un placebo.

Nu au existat decese în grupul care a primit Molnupiravir, însă au fost raportate opt decese în rândul pacienţilor care au primit placebo. Merck a mai anunțat că „lucrează cu agenţiile de reglementare din întreaga lume pentru a depune cereri de utilizare de urgenţă sau autorizaţii de introducere pe piaţă în următoarele luni a pastilei sale anti-COVID”.

Cât ar costa tratamentul cu Molnupiravir

Organizaţia Medici Fără Frontiere (MSF) a precizat că pastila poate reprezenta un mare progres, mai ales în ţările cu rate scăzute de vaccinare. Cu toate astea, MSF a atras atenţia ca atât Merck, cât şi alte companii să aibă în vedere ca acest tratament să fie disponibil la un preţ accesibil tuturor.

MSF a calculat că un tratament de cinci zile cu Molnupiravir la preţul pieţei poate ajunge la 700 de dolari, însă dacă medicamentul este fabricat în India, preţul ar putea scădea până la 20 de dolari.

Despărțirea lor a șocat pe toată lumea, ce s-a întâmplat. „O altă familie de care ți-ai bătut joc”
PARTENERI - GSP.RO
Despărțirea lor a șocat pe toată lumea, ce s-a întâmplat. „O altă familie de care ți-ai bătut joc”
Fosta soţie a lui Reghe, atac uluitor la adresa Anei Prodan după anunţul divorţului: "Karma funcţionează"
Playtech.ro
Fosta soţie a lui Reghe, atac uluitor la adresa Anei Prodan după anunţul divorţului: "Karma funcţionează"
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Observatornews.ro
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
Pedeapsa primită de șoferița care anul trecut a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă și apoi a fugit. VIDEO
Știrileprotv.ro
Pedeapsa primită de șoferița care anul trecut a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă și apoi a fugit. VIDEO
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021