Agenția ONU face apel, într-un comunicat, la „interzicerea returnărilor forțate ale cetățenilor afgani” și salută măsurile recente luate de mai multe țări, care au suspendat expulzările solicitanților de azil respinși.

„De la începutul anului, peste 550.000 de afgani au fost strămutaţi în interiorul ţării, din cauza conflictului şi a insecurităţii. Dacă până acum civilii nu au plecat decât sporadic şi în număr mic către ţările vecine Afganistanului, situaţia continuă să evolueze rapid”, a spus Shabia Mantoo, o purtătoare de cuvânt a HCR.

„Teama este profundă și absolut de înțeles”

De asemenea, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (UNHCHR) a solicitat comunității internaționale să ofere tot sprijinul afganilor expuși unui „risc iminent” în țara lor, după preluarea puterii de către talibani.

„Teama care cuprinde o mare parte a populaţiei este profundă şi, ţinând cont de trecut, absolut de înţeles”, a afirmat un purtător de cuvânt al UNHCHR, Rupert Colville, în aceeaşi conferinţă de presă.

După retragerea trupelor americane, talibanii au desfășurat o ofensivă rapidă și au intrat duminică în capitala Kabul, consfințind revenirea lor la putere în Afganistan, după 20 de ani.

Evenimentul a declanșat panică în rândul populației, iar mii de persoane au pătruns pe pistele de decolare de la aeroportul internațional din Kabul, în încercarea de a părăsi țara.

Citeşte şi:

Sunt în Dubai. Mai mulți români de pe aeroportul din Kabul au fost evacuați luni noapte cu avioane ale armatelor US și UK

Disperarea afganilor, într-o singură fotografie: sute de oameni, înghesuiți într-un avion militar

Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
PARTENERI - GSP.RO
Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Playtech.ro
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Observatornews.ro
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
„Tatăl lui Neymar le-a făcut semn!” Detalii despre momentul în care Vlăduța Lupău a făcut poze cu starul lui PSG
Știrileprotv.ro
„Tatăl lui Neymar le-a făcut semn!” Detalii despre momentul în care Vlăduța Lupău a făcut poze cu starul lui PSG
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele