Operațiunea pusă la cale de doi părinți din Iași ca să-și salveze fata traficată în Italia. „Cum vă găsesc fiica, o bag direct în spital”

Comentează
Arhiva foto

30 de tinere au căzut în plasa bandei de interlopi conduse de Raj Costache. Victimele, racolate din zona Iaşiului prin metoda „loverboy”, erau duse în Italia şi obligate să se prostitueze. Diana*, una dintre fete, a reuşit să ia legătura telefonic cu o prietenă din România, care a înregistrat toată discuţia. Tatăl Dianei a mers imediat la poliţie, cu dovada. Dar pe Diana nu poliţia a salvat-o, ci doi români din Italia şi părinţii fetei, care au pus la punct toată operaţiunea.

Diana avea 18 ani, era în clasa a XII-a la un liceu tehnologic şi locuia într-o comună de lângă Iaşi. În iulie 2014, o fostă colegă de școală a sunat-o şi i-a spus că un băiat „cu bani şi cu mașină” a văzut pe Facebook o poză cu ea, i-a plăcut mult şi vrea să o cunoască. Tânărul curtezan era Neagu Robert, zis „Dionez”, fratele de 25 de ani şi mâna dreaptă a traficantului Raj Costache.

Cum erau vânate fetele

  • Racolarea prin „săgeţi” era una din metodele folosite de traficanţii lui Raj. Procurorii notează, în rechizitoriu, că o victimă „a fost abordată, în stația de autobuz, de către două tinere de etnie romă, care apoi au căutat-o insistent la magazinul unde ea făcea practică, pentru a-i face cunoștință cu unchiul lor de 26 ani, care «e băiat cuminte și caută o fată cu care să se însoare». „Unchiul” era un alt traficant din clan: Neagu Sorin, zis „Cămin”.
Costache Raj - dreapta
  • În vânătoarea de fete, Raj, fraţii şi verii lui frecventau zonele din apropierea liceelor cu profil tehnologic, cafenelele, discotecile şi ștrandul. După ce identificau potențialele victime, le contactau insistent şi le promiteau iubire veşnică şi o viaţă fără de griji. „Dulceaţă un pic, restul: Pac! Pac! Pac!”, sintetiza Raj modul de operare, într-o discuţie telefonică interceptată de DIICOT.

Diana pică în plasă

După ce a fost pusă în legătură de fosta colegă de școală, Diana l-a cunoscut pe „Dionez” şi a devenit iubita lui. Traficantul a dus-o în Păcureț, „cartierul general” al grupării infracționale. Aici, fetele erau preluate şi prelucrate de Raj şi de mama acestuia, iar unele, fugite de acasă sau din centre de plasament, erau găzduite şi „pregătite” pentru următorul pas din plan: plecarea în Italia.

„Dionez” i-a arătat Dianei o casă în construcţie şi i-a spus că va fi a lor, dar că mai are nevoie de bani, ca să o termine şi să se mute acolo, aşa că trebuie să meargă împreună să muncească în Italia.

„Cum o găsesc pe fiica dumneavoastră, o bag direct în spital”

După ce părinţii fetei au aflat, verificându-i telefonul, de relaţia ei cu „Dionez” şi de planul lor de a pleca în Italia, Diana a fugit de acasă şi s-a mutat cu iubitul ei într-un hotel din campusul universitar „Tudor Vladimirescu”. Câteva zile mai târziu, mama fetei a aflat, de la nişte nepoţi care aveau legături cu interlopii din Iaşi, că Diana urmează să fie dusă în Italia, pentru a practica prostituția.

Pe 25 august 2014, femeia l-a sunat pe „Dionez”, rugându-l să-i lase fata în pace. Discuţia a fost înregistrată de mama Dianei şi e probă în dosar. „Eu sunt cunoscut în orașul acesta. Ai înțeles? Nu vreau să am probleme cu nimeni, că eu femei am să f.. tot Iașiul, să mă scuzați de chestia asta...”, îi spune „Dionez”.

Apoi trece rapid la ameninţări: „Eu, cum o găsesc pe fiica dumneavoastră afară, am pus mâna pe ea... O bag direct în spital! (...) O s-o găsiți la spital, pentru că eu nu am nicio treabă cu femeia asta”, „Şi pe P., dacă pun mâna pe el, pe văru’ ei, și pe el îl ard...”

În aceeaşi zi, Diana a fost scoasă din ţară şi dusă în Italia. Pe drum, în maşina în care se afla şi Raj, „Dionez” a avertizat-o pe fată: „figurile și tupeul le-ai lăsat în România”, apoi i-a cerut să rupă cartela din telefonul ei, pentru ca părinţii să nu-şi dea seama unde e, dacă o sună şi intră robotul.

Viaţa la Roma, în teroare şi bătăi

La Roma, Diana a fost forţată să se prostitueze pe stradă, alături de alte fete traficate de gruparea lui Raj. „Programul de lucru” începea la ora 21.00 și se termina la 4.00, timp în care tinerele erau supravegheate îndeaproape, dintr-o maşină care patrula în zonă, de „Dionez”, Raj şi „Ministraş”, vărul celor doi.

Imagine ilustrativă | Foto: Shutterstock

Dimineaţa, Diana se întorcea cu taxiul în apartamentul unde locuia cu „Dionez”. El îi număra banii, îi lua, apoi întreținea raporturi sexuale cu ea, spunându-i că „doar așa nu te vei îndrăgosti de nimeni”. În timpul zilei, fata făcea curat în casă și gătea, îi spăla hainele „iubitului” și îi curăța încălțămintea, cu o periuță de dinți pe care el i-o înmânase special în acest scop.

La rugăminţile ei, „Dionez” o lăsa uneori să sune acasă şi să vorbească cu mama ei, însă doar în prezența lui și doar de pe număr privat, pentru ca părinţii să nu afle că ea e în Italia.

Traficantul o ţinea pe fată lângă el prin înşelăciune şi teroare: o înjura, o ameninţa şi o bătea constant, nemulţumit că ea depăşea cele zece minute alocate unui client sau că nu făcea treabă în casă, notează procurorii.

„După ce mă bătea, eu trebuia să îi cer scuze, să îi sărut mâinile, pentru a fi iertată, şi să îi promit că nu voi mai greși și că voi fi ascultătoare”, a mărturisit fata, în anchetă.

Raj, care coordona toată „afacerea”, o înjura şi o ameninţa, la rându-i, spunându-i că „dacă Dionez nu te bate bine, te bat eu, ca să respecţi regulile, aşa cum fac şi celelalte fetele”.

„Las telefonul pe speaker și-l pun la sutien”

Pe 31 august 2014, în timp ce se afla „la muncă”, Diana a reuşit să o sune pe prietena ei, de pe telefonul cu număr de Italia folosit pentru a-i da raportul lui „Dionez”. Prietena Dianei a înregistrat convorbirea şi ea a devenită ulterior probă în dosar.

Prietenă: Mă suni în fiecare seară. Da?

Diana: Te sun când ajung la muncă, pentru că nu mă lasă să vorbesc în casă. În casă mă lasă...

Prietenă: Promiți?

Diana: Îhî. Am spus că în casă nu mă lasă să vorbesc decât cu mama.

Prietenă: N-am înțeles.

Diana: Am zis că acasă nu mă lasă să vorbesc decât cu mama. Dar eu pe tine te sun când ajung la muncă. Sunt singură... și las telefonul pe speaker și-l pun la sutien și... vorbesc acum cu tine... Pentru că mai face un giro (n.r. - verificare, cu maşina) și nu-i bine să mă audă. Când îți zic să taci, taci oleacă, da?

Prietena: Da, fată.

Diana: Că... se întoarce acum! Acum! Taci oleacă, da?

Prietena: Da, fată.

Diana: Gata. Acum face un giro. Uite, acum iar a trecut.

A doua zi, prietena Dianei a mers cu înregistrarea la părinţii fetei. Imediat, tatăl Dianei s-a dus la poliţie - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi - şi a reclamat că fiica lui a fost dusă în Italia, pentru prostituţie, de un bărbat pe nume „Dionez”. A scris denunţul şi le-a lăsat poliţiştilor înregistrarea convorbirii telefonice. Era 1 septembrie 2014.

Operaţiunea de extragere din Italia

Nu s-a întâmplat nimic cu „Dionez”; dimpotrivă, el a aflat de plângerea depusă de părinţii Dianei, iar pe 18 septembrie 2014, a mers la ei acasă, încercând să-i convingă că nu are nicio legătură cu fata. Le-a arătat, drept dovadă, o convorbire pe care ar fi avut-o cu Diana pe Facebook, dar pe care el o regizase, în care ea îi spunea că e bine, în Milano.

Dar când „Dionez” a venit în România, pentru a-i linişti familia, Diana a reușit să ia legătura cu părinții ei și, profitând de faptul că el era plecat, pe 19 septembrie 2014 a reușit să fugă, cu ajutorul unui client italian.<br>

Bărbatul a dus-o la un hotel în care s-a întâmplat să lucreze și doi români, scriu procurorii DIICOT, în rechizitoriu. Cei doi i-au dat fetei haine cu care să schimbe și au cazat-o acolo peste noapte. Apoi au luat legătura telefonic cu mama Dianei, care i-a rugat să îi ajute fata să se întoarcă în România.

A doua zi, cei doi români au dus-o pe Diana până la gară, iar ea a luat trenul spre Milano, acolo a fost preluată de un prieten al tatălui, care i-a cumpărat apoi un bilet de avion spre Iași, unde o așteptau părinții ei.

Cum s-a întors fata traficată la „iubitul” ei

După câteva zile, Diana a mers la poliţia din Iaşi şi a dat declaraţie împotriva traficanţilor. Dar libertatea ei n-a durat mult. La scurt timp, „Dionez” a contactat-o pe Facebook şi a rugat-o să se întâlnească cu el. I-a spus că o iubeşte şi că are inima frântă, iar fata, care era încă îndrăgostită de el, a acceptat întâlnirea.

Costache Raj - stânga

„Dionez” a dus-o în cartierul Păcureț, unde toate rudele lui i-au spus Dianei cât de mult a suferit el după ea. Dar tot atunci, Raj i-a reproșat că a fugit din Italia şi a ameninţat-o, spunându-i că, dacă mai vorbeşte cu poliţia, „o să-şi vadă mama doar în poze”, iar ea „va ajunge într-un cărucior”, pentru că-i rupe picioarele.

În decembrie 2015, când Diana se afla în Italia, la o rudă, „Dionez” a convins-o din nou să meargă cu el la Roma şi i-a spus că vor împărţi jumi-juma banii obținuți de ea din prostituție. A locuit cu el într-un apartament, alături de alte două femei traficate, iar la sfârşitul lunii, ea s-a întors în ţară, fără nimic.

La acea vreme, DIICOT Iaşi avea pe rol un dosar penal în care clanul condus de Raj era cercetat asiduu. Dar câteva luni mai târziu, în mai 2016, „Dionez” o convinge din nou pe fată să meargă cu el în Italia. A stat acolo o săptămână; pe 12 mai au loc percheziţii în cartierul Păcureţ. Gruparea condusă de Raj a fost destructurată, iar „Dionez” - arestat preventiv.

Pedepse micşorate, condamnare anulată

Diana este doar una dintre fetele traficate de gruparea condusă de Raj Costache. Anchetatorii au identificat 30 de victime care, în perioada 2011-2016, au fost exploatate prin prostituţie, în România şi în Italia. Şase dintre fete erau minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.

În 2016, DIICOT i-a trimis în judecată pe cinci dintre membrii reţelei, printre care şi „Dionez”. Pentru că Raj fugise din ţară, dosarul în care era cercetat el a fost disjuns.

În iunie 2018, Tribunalul Iaşi i-a condamnat pe traficanţii din primul dosar la pedepse cu închisoarea de la 6 la 14 ani. Pedeapsa maximă a fost primită de „Dionez”. Dar, după ce traficanţii au atacat sentinţa, Curtea de Apel Iaşi le-a redus pedepsele, iar „Dionez” a primit 8 ani şi 8 luni de închisoare.

Procesul lui Raj Costache a început abia în martie 2019. Tribunalul Iaşi l-a condamnat, în noiembrie anul trecut, la 11 ani de închisoare, dar luna trecută Curtea de Apel Iaşi a anulat decizia, pentru că o parte a procesului s-a desfăşurat în şedinţă secretă.

De şase ani, Raj este dat în urmărire internațională, pentru o condamnare mai veche. Pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare.

* Numele a fost schimbat, pentru a proteja identitatea victimei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!