Orange şi Vodafone au achitat 30 de milioane de euro fiecare pentru prelungirea taxei de licenţă

Comentează
Un polițist a descoperit pe o autostradă un șofer care oprise ca să se joace pe opt telefoane simultan

Furnizorii de servicii de comunicaţii Orange şi Vodafone au achitat marţi fiecare contravaloarea în lei a sumei de 30 de milioane de euro pentru prelungirea licenţelor pe care le deţin în banda de 2100 MHz, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat transmis Agerpres.

Astfel, Autoritatea a prelungit licenţele deţinute de cei doi furnizori care sunt acum valabile pentru perioada 1 aprilie 2020 - 31 decembrie 2031. Taxele de licenţă, în valoare totală de 60 de milioane de euro, sunt virate către bugetul de stat.

În cazul RCS&RDS şi Telekom Romania Mobile Communications, taxa de prelungire a fost stabilită la echivalentul în lei a 25 de milioane de euro pentru fiecare. Cei doi operatori trebuie să achite taxa până cel mai târziu data de 30 noiembrie 2021, după aceea urmând a fi extinse şi licenţele acestora.

"ANCOM a propus cuantumul taxei pentru prelungirea licenţelor existente în banda de 2100 MHz printr-o consultare publică lansată în luna decembrie 2019. Nivelul taxei propuse de ANCOM şi adoptate de către Guvern a fost determinat proporţional cu durata prelungirii: echivalentul în lei a 30 milioane de euro pentru licenţele Orange şi Vodafone şi echivalentul în lei a 25 de milioane de euro pentru licenţele RCS&RDS şi Telekom Romania Mobile Communications", se arată în comunicatul ANCOM.

Hotărârea Guvernului privind stabilirea cuantumului taxei de licenţă pentru prelungirea unor licenţe de utilizare a frecvenţelor radio şi a condiţiilor privind efectuarea plăţii a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 258/30 martie 2020.

Potrivit sursei citate, Orange, Telekom şi Vodafone utilizează banda de 2100 MHz pentru furnizarea de reţele şi servicii UMTS/3G, iar RCS&RDS pentru furnizarea de reţele şi servicii UMTS/3G şi LTE/4G.

Conform celor mai recente date statistice ale ANCOM, la jumătatea anului trecut, în România erau 19,6 milioane de conexiuni la internet mobil, din care 84% erau conexiuni 3G şi 4G, şi 22,3 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
12:31
Un șnițel pentru fiecare gol: cum a încheiat un fotbalist sezonul la Bayern München cu 61 de bucăți de carne gătite ca la carte
12:26
Fragment de dronă găsit de salvamari pe plaja din Eforie Nord, în zona Steaua de Mare
12:22
Ce amendă a primit un șofer de autocar care mergea prea încet, la Viena: „Nu pot să gonesc prin oraș”
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate