Premierul statului Victoria, Dan Andrews, a precizat că a luat decizia celui de-al cincilea lockdown „cu inima grea”, dar estimează că era „o necesitate absolută” pentru statul Victoria.

„Avem doar o singură dată ocazia de a acţiona rapid şi bine. Dacă aşteptaţi, dacă ezitaţi, dacă vă îndoiţi, va veni un moment când veţi privi în urmă şi vă veţi spune că trebuia să fi făcut mai mult, mai devreme”, a precizat Dan Andrews.

Numărul australienilor vizaţi de lockdown se ridică la 12 milioane, cei cinci milioane de rezidenţi ai oraşului Sydney fiind deja consemnaţi la domiciliu de la sfârşitul lunii iunie.

„Nimic din această epidemie nu este drept”, a spus Dan Andrews, remarcând că, în urma înregistrării a 12 cazuri pe teritoriul statului pe care îl administrează, va fi nevoie ca 10.000 de persoane să fie testate.

Campania de vaccinare din Australia este însă extrem de lentă şi doar 10% din populaţie a fost imunizată, în contextul în care numeroase ţări dezvoltate au început deja să se gândească la lumea post-pandemie.

Australia a optat pentru o strategie zero-cazuri, spre deosebire de numeroase ţări, care au încercat să controleze circulaţia virusului.

În prezent, Australia depune eforturi pentru a ţine sub control un focar de contaminări cu varianta Delta, care a dus la îmbolnăvirea a peste o mie de persoane în decurs de o lună.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

Număr record de cazuri noi de COVID la Tokyo, cu 8 zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice 2020

A murit jurnalistul olandez de investigații Peter de Vries, împușcat săptămâna trecută la Amsterdam

Carmen Dan, după eliberarea lui Dragnea: Nu cred că Ciolacu și Dîncu se vor simţi ameninţaţi

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile