Maidanezul devenise un fel de emblemă a oraşului. Toată lumea se oprea şi îl mângia sau îi dădea mâncare lui Bosco, atunci când îl vedea pe străzile oraşului. Iar în 1981 Bosco avea să devină din maidanezul îndrăgit de toţi cei 900 de locuitori în … liderul acestora. În acel an, s-au organizat primele alegeri pentru primărie, singurele autorităţi în Sunol fiind până atunci câţiva reprezentanţi desemnaţi în Congresul american.
Înscrierea lui Bosco pentru primărie a pornit de la o glumă, într-un bar. Doi dintre candidaţi se certau între ei pe tema scrutinului, când un alt localnic le-ar fi spus că Bosco ar câştiga detaşat. Iar la scurt timp superbul labrador retriever de culoare neagră a fost înscris în cursa pentru primăria Sunol. Iar în ziua alegerilor, după numărarea voturilor, surpriză! Bosco a fost desemnat câştigător.
„Mandatul” lui Bosco a durat până în 1990, când patrupedul a murit. Însă cu un an înainte, acesta aeva să intre în istoria politicii mondiale. Unda seismică a căderii Cortinei de Fier în Europa a „lovit” şi China. Peste un milion de oameni s-au strâns în 1989 în piaţa Tiananmen, din Beijing, capitala Chinei, unde au manifestat împotriva regimului dictatorial, cerând, în schimb, democraţie. Încercând să liniştească masele, presa de propagandă din China, care aflase despre „liderul” localnicilor din Sunol a scris un articol în care a explicat că, oamenii vor fi conduşi de câini într-o democraţie şi a dat exemplul lui Bosco.
 
 

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Observatornews.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Știrileprotv.ro
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Telekomsport
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)