Ovidiu Ioanițoaia arată o altă față a Regelui Mihai. Cum i-a reparat monarhul mașina unchiului cunoscutului ziarist

Comentează
Ovidiu Ioanițoaia arată o altă față a Regelui Mihai. Cum i-a reparat monarhul mașina unchiului cunoscutului ziarist

Jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia a relatat o poveste de familie, din care reiese calitatea umană cu totul specială a celui care a fost Regele Mihai.

Ovidiu Ioanițoaia a povestit despre o întâmplare petrecută între regele Mihai, cel care va fi înmormântat în data de 16 decemebrie, și unchiul său.

În anii 1944-1945, unchiul lui ovidiu Ioanițoaia a rămas în pană cu mașina, iar cel care l-a ajutat. Nu doar că monarhul s-a oprit să vadă ce se întâmplase, ba chiar și-a suflecat mânecile și a meșterit la motor, reușind să pună automobilul în funcțiune.

"M-am născut la Periș, în Ilfov, la jumătatea distanței dintre București și Ploiești. Mai exact, în casa bunicilor materni, situată într-un sat al comunei Periș, în Cocioc. Celelalte sate erau, poate că mai sunt și azi, Brătulești și Bălteni. Ultimul, de unde se trăgea bunica, se afla relativ departe, la 4-5 kilometri, peste pădurea în mijlocul căreia se găsea Palatul Regal de la Scroviștea. Pe vremea copilăriei mele, drumul de la Cocioc spre Bălteni era închis, iar pădurea, plină de păuni și de fazani, înconjurată cu un gard înalt. Când și când, câte un păun trecea dincolo, iar noi, băieții, alergam într-un suflet să admirăm pasărea măiastră. Dacă nu greșesc, în palatul de la Scroviștea a fost deportat o perioadă, înainte să fie judecat sumar și executat prompt, eroul revoluției anticomuniste din Ungaria 1956, Nagy Imre. Am citit undeva că a stat la Snagov, dar cred că informația e eronată.Pe bunicul îl chema Emil Negoiță, nume cu care am iscălit în Flacăra. Întors din America, fusesem angajat cu chiu-cu vai la corectură, la insistențele lui Adrian Păunescu, iar dreptul de semnătură mi s-a suspendat vreo 3 ani. Realul Emil Negoiță avea un atelier de tâmplărie, practic, o făbricuță cu 6-7 meșteri. Cum afacerea n-a mers rău, a cumpărat și ceva pământ, din pricina căruia va fi încadrat de așa-zisul regim al muncitorilor și țăranilor în categoria exploatatorilor. Mai exact, a chiaburilor. Deoarece a refuzat să intre în Cooperativă, i s-a confiscat întreaga avere, caii, batoza, tractoarele etc, ba a și fost arestat câteva luni.I-a părut rău după toate, dar mai ales după aparatul radio, rechiziționat ca nu cumva să mai asculte Vocea Americii. „Pentru că mi-au luat radioul, nu-i voi ierta în veci pe comuniști și nu voi lucra niciodată sub ei, chiar de-ar fi să mor de foame!”, repeta. Iar cel pe care-l poreclisem Beethoven pentru că-și pierduse complet auzul prin anii ’60 s-a ținut de cuvânt până la sfârșit. A preferat să vândă din lucruri, dar asta e, firește, altă poveste.Bunicul a avut doi frați. Mutați în Capitală înaintea războiului, prin 1935, aceștia și-au schimbat numele în Constantinescu. N-am știut niciodată de ce, singura explicație primită, și aia cu jumătate de gură, fiind că „trebuia să te cheme cu escu în coadă ca să reușești la București”. Poate da, poate nu, cert e că ambii au reușit. Unul a ajuns să aibă, pe lângă o casă cât un hotel lângă Biserica Precupeții Vechi, vreo 20-30 de taxiuri pe piață, iar celălalt a devenit director la Finanțe sau la percepție.Pe unchiul Alexandru l-am cunoscut mai bine. Inclusiv în studenție, după 1965, am locuit uneori pe Toamnei 86, doar că la demisol. Atât îi lăsase noua putere din ditamai vila, două camere tip vagon, înghesuite și întunecoase. Maică-mea mă asigura însă că unchiul s-a descurcat și sub comuniști. Pasămite, aceștia ar fi înghițit istoria că Alexandru Constantinescu n-ar fi fost proprietar de taxiuri, ci simplu taximetrist. Adică exploatat, nu exploatator.De la unchiul Alexandru am auzit povestea care urmează și, dacă m-a mințit, o fac și eu. Prin 1944 sau 1945, venea de la București la Cocioc să-și viziteze fratele, numai că, după ce a cotit-o spre stânga la Tâncăbești din șoseaua națională, a rămas în pană. Avea un Buick, dar rulat, destul de obosit. Unchiul a ridicat capota fără să se dumirească însă care-i necazul. Deși nu exista trafic pe-atunci, s-au mai oprit câțiva șoferi, care nici ei nu i-au dat de cap.În clipa aceea, a trecut în drum spre Scroviștea convoiul regal, care a și oprit la câțiva metri distanță. „Să nu crezi, nepoate, că avea 10-15 paznici, cum e obiceiul azi, erau doar automobilul Regelui Mihai și încă două, unul înainte și unul după”, povestea unchiul, fie adăugând un amănunt, fie uitându-l. Cert e că, spre mirarea celor strânși, Majestatea Sa a coborât din mașină și a întrebat ce se întâmplă. Împietrit de emoție, cineva a dat să-i explice, dar Regele Mihai a vrut să vadă cu ochii săi. Și-a suflecat mânecile și, cam 10-15 minute, a meșterit la motor. A cerut o cheie, încă una, s-a năclăit de ulei, însă n-a renunțat până când, în aplauzele celor prezenți, a făcut mașina să meargă.„Cred că se stricase ceva la pistoane”, a spus Mihai I, după care, ștergându-și mâinile de negreală cu o batistă, a pornit-o agale spre propriul automobil, ca un om de rând, modest, anonim. Căpătând brusc curaj, unchiul Alexandru a îndrăznit să-l invite pe Rege „la frate-miu în Cocioc, la o țuică de prună cum n-ați băut!”. Chiar a zis-o ori numai s-a lăudat. „Dacă voi putea, voi veni!”, ar fi răspuns Majestatea Sa. N-a venit însă niciodată", a povestit binecunoscutul ziarist Ovidiu Ioanițoaia pe blogsport.gsp.ro

Biografia monarhului

Regele Mihai, care s-a stins din viață marți, 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena, strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Pe data de 20 iulie 1927, Mihai devine rege al României, în urma renunţării la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Detronat trei ani mai târziu de tatăl său, Mihai reprimeşte coroana după un deceniu, pe 6 septembrie 1940.

În al Doilea Război Mondial, când România se aliază cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar ruşii câştigă războiul, Mihai se vede nevoit să abdice. Legenda spune că, pe 30 decembrie 1947, când a părăsit România şi a plecat în exil, în Elveţia, trenul său ar fi fost încărcat cu aur, bijuterii şi tablouri, considerate a fi patrimoniu naţional.

În 1992, regelui i se permite să revină în ţară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Cum peste un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a-l întâmpina, excesul de popularitate l-a îngrijorat pe Ion Iliescu, preşedintele României la acea vreme, așa că l-a întors pe rege de la Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia!

Regele Mihai, care a fost alungat de două ori din țară, e reprimit în ţară, în 1997, de preşedintele Emil Constantinescu, iar momentul a fost marcat și printr-un discurs emoționant în fața guvernului și parlamentului:

”Nu suntem cerșetori. Vrem să fim în Alianță și în Uniunea Europeană pentru că suntem de părere că ele ar fi incomplete fără România. Suntem gata să contribuim mai mult ca alte state la împlinirea acestor instituții. Supraviețuirea lor este în interesul nostru. Fără NATO și Uniunea Europeană continentul poate aluneca spre noi sfere de influență, iar România ar fi una din primele țări care ar avea de suferit. Avem încredere în promisiuni, dar așteptăm mișcări concrete în această direcție, și le așteptăm (…) În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. (…) Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana”.

Citește și: Ce decizie a luat Casa Regală cu privire la cei doi excluși: Irina, fiica Regelui Mihai, și Nicolae, nepotul acestuia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală