Ovidiu Ioanițoaia arată o altă față a Regelui Mihai. Cum i-a reparat monarhul mașina unchiului cunoscutului ziarist
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia a relatat o poveste de familie, din care reiese calitatea umană cu totul specială a celui care a fost Regele Mihai.
Cuprins:
Ovidiu Ioanițoaia a povestit despre o întâmplare petrecută între regele Mihai, cel care va fi înmormântat în data de 16 decemebrie, și unchiul său.
În anii 1944-1945, unchiul lui ovidiu Ioanițoaia a rămas în pană cu mașina, iar cel care l-a ajutat. Nu doar că monarhul s-a oprit să vadă ce se întâmplase, ba chiar și-a suflecat mânecile și a meșterit la motor, reușind să pună automobilul în funcțiune.
"M-am născut la Periș, în Ilfov, la jumătatea distanței dintre București și Ploiești. Mai exact, în casa bunicilor materni, situată într-un sat al comunei Periș, în Cocioc. Celelalte sate erau, poate că mai sunt și azi, Brătulești și Bălteni. Ultimul, de unde se trăgea bunica, se afla relativ departe, la 4-5 kilometri, peste pădurea în mijlocul căreia se găsea Palatul Regal de la Scroviștea. Pe vremea copilăriei mele, drumul de la Cocioc spre Bălteni era închis, iar pădurea, plină de păuni și de fazani, înconjurată cu un gard înalt. Când și când, câte un păun trecea dincolo, iar noi, băieții, alergam într-un suflet să admirăm pasărea măiastră. Dacă nu greșesc, în palatul de la Scroviștea a fost deportat o perioadă, înainte să fie judecat sumar și executat prompt, eroul revoluției anticomuniste din Ungaria 1956, Nagy Imre. Am citit undeva că a stat la Snagov, dar cred că informația e eronată.Pe bunicul îl chema Emil Negoiță, nume cu care am iscălit în Flacăra. Întors din America, fusesem angajat cu chiu-cu vai la corectură, la insistențele lui Adrian Păunescu, iar dreptul de semnătură mi s-a suspendat vreo 3 ani. Realul Emil Negoiță avea un atelier de tâmplărie, practic, o făbricuță cu 6-7 meșteri. Cum afacerea n-a mers rău, a cumpărat și ceva pământ, din pricina căruia va fi încadrat de așa-zisul regim al muncitorilor și țăranilor în categoria exploatatorilor. Mai exact, a chiaburilor. Deoarece a refuzat să intre în Cooperativă, i s-a confiscat întreaga avere, caii, batoza, tractoarele etc, ba a și fost arestat câteva luni.I-a părut rău după toate, dar mai ales după aparatul radio, rechiziționat ca nu cumva să mai asculte Vocea Americii. „Pentru că mi-au luat radioul, nu-i voi ierta în veci pe comuniști și nu voi lucra niciodată sub ei, chiar de-ar fi să mor de foame!”, repeta. Iar cel pe care-l poreclisem Beethoven pentru că-și pierduse complet auzul prin anii ’60 s-a ținut de cuvânt până la sfârșit. A preferat să vândă din lucruri, dar asta e, firește, altă poveste.Bunicul a avut doi frați. Mutați în Capitală înaintea războiului, prin 1935, aceștia și-au schimbat numele în Constantinescu. N-am știut niciodată de ce, singura explicație primită, și aia cu jumătate de gură, fiind că „trebuia să te cheme cu escu în coadă ca să reușești la București”. Poate da, poate nu, cert e că ambii au reușit. Unul a ajuns să aibă, pe lângă o casă cât un hotel lângă Biserica Precupeții Vechi, vreo 20-30 de taxiuri pe piață, iar celălalt a devenit director la Finanțe sau la percepție.Pe unchiul Alexandru l-am cunoscut mai bine. Inclusiv în studenție, după 1965, am locuit uneori pe Toamnei 86, doar că la demisol. Atât îi lăsase noua putere din ditamai vila, două camere tip vagon, înghesuite și întunecoase. Maică-mea mă asigura însă că unchiul s-a descurcat și sub comuniști. Pasămite, aceștia ar fi înghițit istoria că Alexandru Constantinescu n-ar fi fost proprietar de taxiuri, ci simplu taximetrist. Adică exploatat, nu exploatator.De la unchiul Alexandru am auzit povestea care urmează și, dacă m-a mințit, o fac și eu. Prin 1944 sau 1945, venea de la București la Cocioc să-și viziteze fratele, numai că, după ce a cotit-o spre stânga la Tâncăbești din șoseaua națională, a rămas în pană. Avea un Buick, dar rulat, destul de obosit. Unchiul a ridicat capota fără să se dumirească însă care-i necazul. Deși nu exista trafic pe-atunci, s-au mai oprit câțiva șoferi, care nici ei nu i-au dat de cap.În clipa aceea, a trecut în drum spre Scroviștea convoiul regal, care a și oprit la câțiva metri distanță. „Să nu crezi, nepoate, că avea 10-15 paznici, cum e obiceiul azi, erau doar automobilul Regelui Mihai și încă două, unul înainte și unul după”, povestea unchiul, fie adăugând un amănunt, fie uitându-l. Cert e că, spre mirarea celor strânși, Majestatea Sa a coborât din mașină și a întrebat ce se întâmplă. Împietrit de emoție, cineva a dat să-i explice, dar Regele Mihai a vrut să vadă cu ochii săi. Și-a suflecat mânecile și, cam 10-15 minute, a meșterit la motor. A cerut o cheie, încă una, s-a năclăit de ulei, însă n-a renunțat până când, în aplauzele celor prezenți, a făcut mașina să meargă.„Cred că se stricase ceva la pistoane”, a spus Mihai I, după care, ștergându-și mâinile de negreală cu o batistă, a pornit-o agale spre propriul automobil, ca un om de rând, modest, anonim. Căpătând brusc curaj, unchiul Alexandru a îndrăznit să-l invite pe Rege „la frate-miu în Cocioc, la o țuică de prună cum n-ați băut!”. Chiar a zis-o ori numai s-a lăudat. „Dacă voi putea, voi veni!”, ar fi răspuns Majestatea Sa. N-a venit însă niciodată", a povestit binecunoscutul ziarist Ovidiu Ioanițoaia pe blogsport.gsp.ro
FOTO: blogsport.gsp.ro
Biografia monarhului
Regele Mihai, care s-a stins din viață marți, 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena, strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.
Pe data de 20 iulie 1927, Mihai devine rege al României, în urma renunţării la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Detronat trei ani mai târziu de tatăl său, Mihai reprimeşte coroana după un deceniu, pe 6 septembrie 1940.
În al Doilea Război Mondial, când România se aliază cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar ruşii câştigă războiul, Mihai se vede nevoit să abdice. Legenda spune că, pe 30 decembrie 1947, când a părăsit România şi a plecat în exil, în Elveţia, trenul său ar fi fost încărcat cu aur, bijuterii şi tablouri, considerate a fi patrimoniu naţional.
În 1992, regelui i se permite să revină în ţară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Cum peste un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a-l întâmpina, excesul de popularitate l-a îngrijorat pe Ion Iliescu, preşedintele României la acea vreme, așa că l-a întors pe rege de la Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia!
Regele Mihai, care a fost alungat de două ori din țară, e reprimit în ţară, în 1997, de preşedintele Emil Constantinescu, iar momentul a fost marcat și printr-un discurs emoționant în fața guvernului și parlamentului:
”Nu suntem cerșetori. Vrem să fim în Alianță și în Uniunea Europeană pentru că suntem de părere că ele ar fi incomplete fără România. Suntem gata să contribuim mai mult ca alte state la împlinirea acestor instituții. Supraviețuirea lor este în interesul nostru. Fără NATO și Uniunea Europeană continentul poate aluneca spre noi sfere de influență, iar România ar fi una din primele țări care ar avea de suferit. Avem încredere în promisiuni, dar așteptăm mișcări concrete în această direcție, și le așteptăm (…) În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. (…) Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana”.
Citește și: Ce decizie a luat Casa Regală cu privire la cei doi excluși: Irina, fiica Regelui Mihai, și Nicolae, nepotul acestuia
