UPDATE: Pacea Europei, în pericol? Sistemul antirachetă din România este operațional! Reacția Rusiei

Comentează
Arhiva foto

UPDATE 15.45: Președinția rusă susține că deja ia contramăsuri împotriva scutului antirachetă de la Deveselu. Moscova a criticat în repetate rânduri prezența scutului antirachetă american în Europa de Est, căci consideră că acesta reprezintă o amenințare la adresa națională rusă. ”Întrebarea nu este dacă vor fi sau nu luate contramăsuri, măsuri sunt deja luate pentru a menţine securitatea Rusiei la un nivel necesar. Încă de la început am spus că, în opinia experţilor noştri, scutul antirachetă reprezintă o ameninţare la adresa statului nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției Tass.

UPDATE 13.25  Kremlinul a avut o reacție, prin purtătorul său de cuvânt, în timp ce la Deveselu avea loc ceremonia oficială prin care sistemul antirachetă a fost declarat operațional. Dmitri Peskov a declarat că baza din România reprezintă o amenințare la adresa securității a Rusiei, relatează RT.com.  “Am spus de când a început această poveste că experţii noştri sunt convinşi că dezvoltarea sistemului anti-rachete balistice ridică o anumită ameninţare la adresa Federaţiei Ruse”, a declarat Dmitri Peskov.

“Sunt luate măsuri pentru a asigura nivelul necesar de securitate pentru Rusia. Vreau să vă amintesc faptul că preşedintele însuşi (Vladimir Putin – n.r.) a întrebat în repetate rânduri împotriva cui va funcţiona sistemul”, a adăugat purtătorul de cuvânt, potrivit sursei citate.

UPDATE ora 12.40: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat joi că România este un aliat de încredere, punctând că Alianța Nord-Atlantică s-a angajat solemn față de securitatea țării noastre, "acum și în viitor"

"România este un aliat foarte angajat și de încredere, care a contribuit mult de-a lungul anilor la apărarea colectivă și la securitatea noastră comună. Vă mulțumesc pentru angajamentele și contribuțiile importante ale României la NATO. (...) România este un aliat de încredere, iar NATO s-a angajat solemn față de securitatea României, acum și în viitor", a declarat Stoltenberg.

[gallery size="medium" ids="1479263,1479264,1479265"]

foto: Elena AlexandruUPDATE ora 12.30 Rusia a criticat din nou scutul antirachetă de la Deveselu, chiar în ziua în care acesta a fost inaugurat. Un înalt oficial din MAE rus a declarat că scutul vizează "izolarea militară și politică a Rusiei". Oficialul a avertizat  că acest demers va duce la o deteriorare a situației deja dificile dintre Moscova și NATO, relatează Reuters. "Aceste decizii ale NATO nu pot decât să exacerbeze o situaţie deja dificilă", a declarat Andrei Kelin, oficial în cadrul Ministerului rus de Externe, potrivit Interfax.

UPDATE ora10.30: Klaus Iohannis a declarat joi că scutul antirachetă de la Deveselu nu este îndreptat împotriva niciunui stat, punctând că acesta are rol strict defensiv.

"O spun încă o dată cât se poate de clar: Aegis Ashore nu este îndreptat împotriva niciunui stat, având rol strict defensiv", a declarat șeful statului, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

UPDATE ora 09.30: Președintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe

Arhiva foto

secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, șeful statului menționând că este o zi importantă în contextul în care va fi inaugurat scutul antirachetă de la Deveselu.

"Este o zi foarte importantă pentru toți. Este ziua în care va fi inaugurat Deveselu și, dincolo de asta, sunt bucuros că ne-am întâlnit și putem discuta în profunzime proiectele noastre comune, în mod special Summitul de la Varșovia. Sunt convins că vom găsi puncte de vedere comune", a declarat Iohannis, în debutul întâlnirii.

Secretarul general al NATO a spus că este o mare onoare pentru el să revină în România.

Jens Stoltenberg

UPDATE: La ceremonia de certificare operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu vor lua parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (foto), adjunctul secretarului Apărării din SUA, Robert Work, premierul Dacian Cioloş şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc. Scutul antirachetă de la Deveselu, început în 2013 şi finalizat anul trecut, în urma unei investiţii de aproximativ 800 de milioane de dolari, va fi operaţionalizat joi, la cinci ani de la finalizarea negocierilor România-SUA.

Citește și: Rusia critică din nou sistemul antibalistic din România, avertizând: „Este o decizie greşită”Scutul antirachetă american va deveni operațional astăzi, la aproape un deceniu de când Washingtonul a propus protejarea NATO de rachete iraniene, în ciuda avertismentelor rusești ce amenință pacea în Europa Centrală.

În ciuda tensiunilor dintre Kremlin și Occident, oficialii SUA și NATO vor declara joi operațional scutul antirachetă din baza de la Deveselu, România, după ani întregi de planificare, investiții de miliarde de dolari și încercări nereușite de a calma preocupările Rusiei că scutul ar putea fi folosit împotriva Moscovei.

„Acum, NATO va avea capacităţile militare de a apăra Europa”, a declarat Robert Bell, emisarul Pentagonului în Europa, dând asigurări că activarea sistemului antibalistic din România va permite apărarea Europei de ameninţările unor ţări ca Iranul, reiterând poziţia Statelor Unite că elementele antirachetă de la Deveselu nu sunt îndreptate împotriva Rusiei. „Iranienii își cresc capacitățiile balistice și trebuie să fim pregătiți pentru asta. Sistemul antirachetă nu este îndreptat împotrvia Rusia.

La Baza 99 Deveselu va fi certificată, joi, capacitatea operațională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) din România, ceea ce înseamnă ca scutul anti-rachetă american devine oficial activ și integrat în sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO. Este vorba despre una dintre cele mai importante baze americane din Europa, conceputa ca "sistem de apărare împotriva pericolelor din afara Europei".

Arhiva foto

Scutul antirachetă de la Deveselu este una din componentele sistemului de apărare antirachetă al întregii Europe gândit de forţele aliate din NATO.Implicarea României în acest proiect militar presupune găzduirea de interceptori tereştri, adică de rachete de interceptare SM-3 (Standard Missile) tip Block 1B.

Cu alte cuvinte, la detectarea unei rachete ostile pe radarele fixe sau mobile ale echipamentelor militare, din anumite baze, printre care şi cea de la Deveselu, sau de pe nave de război, vor fi lansate rachete de interceptare care vor localiza ţinta şi o vor distruge în cel mai scurt timp de la decolare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
23:35
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
23:14
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
23:09
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
22:38
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală