„Uitați-vă că cele mai mari țări de pe Pământ, cu adevărat cele mai mari, sunt de partea noastră”, a fost una dintre frazele des rostite de ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov. El s-a referit la China și India, fiecare dintre ele cu peste 1 miliard de locuitori. După masacrul de la Bucha, India și-a schimbat însă atitudinea.
În ședința Consiliului de Securitate al ONU, de marți, 5 aprilie, India a fost, pentru prima oară, dură la adresa războiului din Ucraina.
Rapoartele recente despre uciderea civililor din Bucha sunt profund tulburătoare. Condamnăm fără echivoc aceste crime și susținem apelul pentru o investigație independentă.T.S. Tirumurti, reprezentantul permanent al Indiei la ONU:
Chiar dacă nu a rostit numele Rusiei, declarația sa a fost interpretată drept o schimbare clară de atitudine.
A doua măsură a Indiei contra Rusiei este relatată astăzi de presa rusă. Air India, compania de stat a Indiei și una dintre cele mai mari companii aviatice din lume, a anunțat că oprește vânzarea de bilete și zborurile de la și către Moscova. Air India zbura de două ori pe săptămână pe ruta New Delhi - Moscova.
E o lovitură, comentează ziarele rusești, mai ales pe fondul faptului că Federația Rusă tocmai anunțase reluarea zborurilor către multiple destinații.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
Foto: EPA