Papa Francisc a cerut scuze, în Canada, pentru „răul deplorabil” al abuzurilor comise împotriva indigenilor din școlile rezidențiale catolice

 1 comentariu

Papa Francisc a vorbit despre „tristețea, indignarea și rușinea” sa în legătură cu rolul Bisericii Catolice în abuzurile comise asupra copiilor indigeni canadieni în școlile rezidențiale din Canada, în momentul în care a dat startul unui „pelerinaj penitențial” de o săptămână în această țară, relatează CNN.

Suveranul Pontif a cerut scuze și a promis o „anchetă serioasă” cu privire la cele întâmplate, într-un discurs rostit luni, în cadrul unei întâlniri cu popoarele indigene din Edmonton, Alberta.

Liderii indigeni cer de mult timp Vaticanului să transmită scuze pentru răul provocat timp de decenii copiilor indigeni, care au fost supuși la abuzuri și la un proces de ștergere a culturii indigene în școlile rezidențiale din Canada.

„Cer iertare, în special, pentru modul în care mulți membri ai Bisericii și ai comunităților religioase au cooperat, nu în ultimul rând prin indiferența lor, la proiectele de distrugere culturală și de asimilare forțată promovate de guvernele din acea vreme, care au culminat cu sistemul de școli rezidențiale”, a spus Suveranul Pontif.

Anul trecut, sute de morminte nemarcate au fost descoperite pe terenurile fostelor școli rezidențiale din British Columbia și Saskatchewan.

Iar Comisia pentru Adevăr și Reconciliere din Canada a raportat că peste 4.000 de copii indigeni au murit fie din cauza neglijenței, fie din cauza abuzurilor în școlile rezidențiale, multe dintre acestea fiind conduse de Biserica Catolică.

„În fața acestui rău deplorabil, Biserica îngenunchează în fața lui Dumnezeu și îi imploră iertarea pentru păcatele copiilor ei”, a spus Papa Francisc. „Cer cu umilință iertare pentru răul comis de atât de mulți creștini împotriva popoarelor indigene”, a adăugat Suveranul Pontif.

Papa a subliniat că scuzele sale sunt doar un prim pas în îndreptarea acestor greșeli.

„O parte importantă a acestui proces va consta în efectuarea unei anchete serioase cu privire la faptele care au avut loc în trecut și în sprijinirea supraviețuitorilor școlilor rezidențiale pentru a se vindeca de traumele suferite”, a spus el.

În timpul călătoriei sale, Papa Francisc se va deplasa, de asemenea, în Quebec și Iqaluit, capitala teritoriului canadian Nunavut. Doi cardinali canadieni îl vor însoți pe tot parcursul vizitei sale, cardinalul Marc Ouellet și cardinalul Michael Czerny.

Francisc, în vârstă de 85 de ani, și-a anulat o călătorie în Africa la începutul acestei luni, din cauza unor probleme la genunchi.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    bogy_692003 26.07.2022, 11:35

    Si le da tara inapoi? Gata, raul s-a produs. Si acolo si in Statele Unite. Acum degeaba-si cer scuze.

ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
Exclusiv
15:01
Ispita Daniela Pană, dezvăluiri de la Insula Iubirii 2026: „Nu mă așteptam să se întâmple lucrurile în maniera în care au fost”
15:00
Situație fără precedent la Samsung: compania pierde bani cu fiecare telefon vândut și taie masiv producția
14:56
Șoferii de TIR ar putea lucra până la 70 de ani din cauza celor 25.000 de camionagii lipsă, în Italia: „Să se lucreze mai mult”
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...