Papa Francisc le transmite preoţilor să ţină predici scurte:„Se pierde atenția și oamenii adorm, iar ei au dreptate”

 6 comentarii

Maximum opt minute ar trebui să dureze predica unui preot pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat, miercuri, Papa Francisc, informează Reuters, citată de Agerpres.

Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti, „trebuie să fie scurtă: o imagine, un gând, un sentiment", a spus Suveranul Pontif în timpul audienţei sale săptămânale.

Acesta le-a transmis preoților că predica nu ar trebui să dureze mai mult de opt minute, „pentru că, după acest interval de timp, se pierde atenţia şi oamenii adorm, iar ei au dreptate", a adăugat Papa Francisc.

Totodată, acesta a precizat că „uneori, preoţii vorbesc mult şi nu mai înţelegi despre ce vorbesc".

O omilie într-o slujbă romano-catolică este ţinută, de obicei, după o lectură din Biblie şi este folosită pentru a întări învăţăturile religioase.

În trecut, Papa Francisc a vorbit despre necesitatea ca preoţii să nu divagheze în omiliile lor, însă propriul său limbaj a ajuns de curând în centrul atenţiei publice.

Suveranul Pontif a stârnit controverse întrucât a folosit, potrivit unor relatări apărute în presă, un termen dispreţuitor pentru a descrie comunitatea LGBT.

Papa Francisc a prezentat scuze publice luna trecută după ce presa italiană a afirmat că a folosit cuvântul „frociaggine", un termen vulgar italian, care poate fi tradus prin „pederastie", pe 20 mai, în timpul unei întruniri cu episcopi italieni, care s-a desfăşurat într-un cadru privat.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 12.06.2024, 19:23

    Francisc este cel mai bun papa din epoca moderna - singurul care vine "din strada", singurul atent la tendintele vremii - ca si asa Bisericile clasice sunt in pierdere masiva de "clienti"! La noi (BOR) nici nu exista vreo predica - cu rare exceptii - e doar o lalaiala golita de sens in numele "respectarii traditiei". Rezista doar pt ca sunt brat la brat cu puterea politica si au ocupat "terenul", dar deja s-au dus multi spre cultele neoprotestante - mult mai adaptate vremurilor.

  • Avatar comentarii

    Anaximene 12.06.2024, 22:47

    O altă aberație a iezuitului neomarxist. Oamenii sa doarma acasa,nu la liturghie, biserica nu e pt adormiti, oamenii ar trebui sa stie ca asa cum Dumnezeul rastignit nu doarme pe cruce, nici ei nu trebuie sa doarma la predica. Insa orice pretext este bun pt a scurta slujba.

  • Avatar comentarii

    Anaximene 12.06.2024, 22:50

    Cel mai bun papa din epoca moderna este Ioan Paul II Cat priveste predicile din BOR, ai pe youtube predici formidabile,despre care te faci ca nu stii pt ca esti rau intentionat. Cat priveste "adaptarea la vremuri", e o aberatie. Adevarul revelat nu e "sub vremi" Dar pricepe fiecare cat poate,asta daca pricepe ceva,desigur.

  • Avatar comentarii

    Realist2023 13.06.2024, 01:13

    @A, eu sunt bine intentionat si recunosc utilitatea Bisericii ca organizatie. Caci doar atat este, ORGANIZATIE ! ( In context, sa ne amintim ca tipul ala legendar, JC, s-a ridicat impotriva administratiei cultului din care facea parte si NU si-a facut Biserica !! Biserica si-au facut ulterior prozelitii lui, ridicati apoi la rang de cult statal de imparat, sesizand avantajele ). - am zis ca mai sunt si exceptii, dar imensa majoritate a preotilor se multumesc cu lalaiala si incasatul taxelor - Francisc face ce trebuie ca BC sa isi pastreze adeptii intr-o lume in care credinta religioasa pierde teren in fata altor conceptii despre lume.

  • Avatar comentarii

    Anaximene 13.06.2024, 12:06

    Discutia e complexa. Pe scurt: 1. "tipul ala legendar" NU e legendar. Chiar crezi ca apostolii si primii crestini se lasau crucificati si aruncati la lei in circ pt o legenda? Crestinismul a avut o dezvoltare explosiva (ca si islamul ulterior,iar Mahomed NU a fost o legenda) iar asta nu se poate realiza decat plecand de la o realitate exceptionala 2 pontificatul lui Ioan Paul 2 a fost mult mai lung decat al iezuitului si realizarile au fost istorice.Sau pt tine acel pontificat face parte din Evul Mediu ? 3 tentativa lui Francesco de a scurta slujba nu aduce beneficii pe termen lung "organizatiei" Dimpotriva,o slabeste.

ALTE ȘTIRI
Nave comerciale în largul portului Varna. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
17:56
Nicușor Dan, la Bruxelles: NATO va organiza o reuniune pe tema atacurilor cu drone din Marea Neagră
Un bărbat care alimentează mașina
17:04
Acciza la motorină, redusă în continuare cu 25% în perioada 16-31 octombrie 2026
MONDEN
Cristina Șișcanu | sursa foto: Kanal D2
16:35
Cristina Șișcanu a spus de ce a fost dată afară de la Antena 1: „Acum nu mai există în televiziune”
Irina Rimes
Exclusiv
16:25
Irina Rimes, prima apariție la un eveniment, după anunțul plecării de la Vocea României. Proiectul în care s-a implicat pro bono
POLITIC
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
15:18
Ilie Bolojan avertizează că votul pentru Guvernul Niculescu ar putea costa PNL „nu doar politic, ci și personal”
Nicușor Dan
14:34
Ce spune Nicușor Dan despre un guvern cu puteri depline, de săptămâna viitoare: „Vorbim de acorduri politice”
Ultimele știri
18:13
AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor după ce Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență
Reportaj
16:48
„Punem chirpici în fisuri și mergem mai departe!” Cum își continuă viața locatarii blocului din Rahova afectat de explozie
18:10
Scandalul examenului de medic specialist: La Iași, după contestații, notele rezidenților cardiologi au fost și mai mici. Ce propune rectorul UMF București
17:59
Un oraș vechi de sute de ani din Olanda ar putea fi distrus pentru construirea unor stații electrice: „Altfel, industria va dispărea”
TRENDING
15:23
Frasinul contelui Rhédey, de 245 de ani, a fost tăiat chiar după ce Primăria Oradea l-a declarat monument al orașului
11:39
Guvernul, obligat definitiv să plătească aproape 5 miliarde de lei magistraților. Înalta Curte a respins recursul Executivului pentru restanțele salariale
09:48
Ce echipă a rămas în competiția Asia Express după Cursa pentru Ultima Șansă
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
La câte zile de concediu ai dreptul legal - Sursă foto: Shutterstock
17:44
La câte zile de concediu ai dreptul, în funcție de vechimea în muncă. Ce prevede legea
Rodica Ojog-Brașoveanu. Fotomontaj generat cu inteligența artificială
16:30
Arestată de comuniști, devenită regina misterului. Scriitoarea căreia destinul i-a rezervat o răsturnare spectaculoasă!
Coş de rufe pe o maşină de spălat, alături de recipiente detergent pe un blat de bucătărie
15:55
Cum alegi cel mai bun detergent de rufe în funcție de țesătură. Ghid complet
Cum se spală o șapcă - Sursă foto: Shutterstock
15:08
Cum se spală o şapcă sau o pălărie fără să se strice sau să-şi piardă forma
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
13:20
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Close-up cropped shot of young man smoking marijuana or cannabis joint indoors, male hands with cigarette, home environment, lifestyle, addiction and recreational use concept.
Analiză
16:00
Dezbatere publică. De ce se tem procurorii să fie dezincriminată posesia de droguri pentru consum propriu și cum le răspunde un criminolog
Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Imagine cu caracter ilustrativ: Sursă foto: Hepta.
14:23
Trei minori din România, cercetați de DIICOT și SRI pentru propagandă teroristă. Unul dintre adolescenți scria ghiduri despre cum să păcălești serviciile secrete
accident avion Gura Portiței
13:00
Mihail Pojoga a murit în accidentul aviatic de la Gura Portiței la șapte ore după ce s-a prăbușit cu un alt avion. Povestea zilei fatidice pentru experimentatul pilot
Două blocuri, albe, balcoane cu sticlă - Nordis
12:54
Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pe apartamentele Nordis de 100 de milioane de euro din Mamaia, dar averea familiei Ciorbă rămâne blocată
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel