Niciun papă nu a mai fost înmormântat la Santa Maria Maggiore din anul 1669, de la moartea lui Clement al IX-lea.

„Locul este pregătit. Vreau să fiu înmormântat la Santa Maria Maggiore. Aceasta este marea mea devoţiune. Iar atunci când veneam aici, la Roma, mă duceam mereu duminica dimineaţa acolo”, a spus şeful Bisericii Catolice.

Papa obişnuia să viziteze Bazilica Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru bazilici majore din Roma, înainte şi după fiecare călătorie, pentru a se reculege în faţa celebrei icoane a Fecioarei cu Pruncul, „Salus populi romani”, venerată ca protectoare a poporului roman. El a venit la această bazilică să se roage şi să depună flori la o zi după ce a fost ales, în 13 martie 2013.

Constituţia apostolică a lui Ioan-Paul al II-lea le permite Papilor să fie înmormântaţi şi în altă parte decât în necropola papală a Bazilicii Sfântul Petru, în care au fost înhumaţi 149 dintre cei 265 de papi, inclusiv apostolul sfânt Petru şi mai mulţi primi papi ai Bisericii.

De la construirea Bazilicii Sfântul Petru, marea majoritate a papilor au fost înmormântată în necropola bazilicii, la fel ca Benedict al XVI-llea, care a fost îngropat în grotele Vaticanului de sub bazilică la 5 ianuarie,

Povestea Marianei Stan, Directoarea Anului 2025, cea care a început reabilitarea școlii din Dor Mărunt cu doar un cal și-o căruță
Recomandări
Povestea Marianei Stan, Directoarea Anului 2025, cea care a început reabilitarea școlii din Dor Mărunt cu doar un cal și-o căruță

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a suferit în ultimii ani de mai multe probleme de sănătate.

„Bătrâneţea nu se machiază, ea este ceea ce este şi se prezintă ca atare. Este necesar să ştim să acceptăm darurile bătrâneţii. Trebuie să acceptăm că putem face mult bine dintr-o perspectivă diferită”, a punctat Suveranul Pontif.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (12)
Avatar comentarii

Narcisu 13.12.2023, 18:30

Papa Benedict Francisc este un papă neconformist care merge până la capăt..

Avatar comentarii

Vale25 13.12.2023, 21:40

A dat dovadă de tărie de caracter. Dacă asta își dorește...

Avatar comentarii

Vale25 13.12.2023, 21:41

Nu e un lucru anormal..acolo se simpte el bine...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.